Pavecernița Mare unită cu Litia la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

0
75

În ajunul praznicului împărătesc al Nașterii Domnului din acest an, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Pavecernița Mare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unită cu Litia, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Deoarece, de la ora 23,00, legile pandemice ale țării interzic deplasarea credincioșilor în afara domiciliului, chiar și pentru tradiționalul colid specific țării noastre mai mult ca altor popoare, dar mai ales în Maramureșul Voievodal și Țările Eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat aceste rugăciuni mai devreme, de la ora 16,00.

„Este o frumusețe fără seamăn în noaptea de Crăciun, când copiii, cu glasurile lor îngerești, vestesc Nașterea Domnului, vestesc iubirea lui Dumnezeu arătată nouă prin darul pe care ni l-a făcut la Nașterea Fiului Său, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în cuvântul adresat creștinilor veniți la rugăciune în această seară de Crăciun. Dacă pe tot parcursul Vechiului Testament Dumnezeu aștepta de la poporul ales să-I aducă ofrande și daruri, când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a întors lucrurile în sens invers și nu a mai așteptat ca oamenii să-I facă daruri, ci El a făcut umanității un dar neprețuit. Și anume, L-a trimis lumii în dar pe Fiul Său, să Se Nașscă și să crească, să ne mântuiasacă. A trimis pe Fiul Său ca semn al iubirii și al iertării, și al împăcării.”

După slujba Pavecerniței, copii Catedralei l-au colindat pe Episcopul lor, pentru că așa este cunoscut Preasfințitul Părinte Episcop Iustin ca „Episcop al tinerilor din Eparhie”, după care au primit daruri după tradiție.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.