Liceele din Maramureș, invitate în „Programul de educație media”

0
24

La început de an, Ministerul Educației împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) propun unităților de învățământ liceal din România un program pilot de intervenție educațională în domeniul educației media (media literacy). Astfel, liceele din întreaga țară, și inclusiv cele din Maramureș, sunt invitate să intre în competiție pentru a deveni școli-pilot-media și să transmită dosarul de candidatură către inspectoratul școlar județean, până miercuri, 20 ianuarie.
Dosarul de candidatură va cuprinde: scrisoare de intenție care să reflecte motivația unității de învățământ de a se implica în intervenția pilotată, punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi; declarație asumată de conducerea unității de învă­țământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate (poate implica și acordul părinților, consiliului elevilor sau al altor actori din instituție); declarație de angajament a minimum o treime (1/3) dintre profesorii de limba și literatura română și discipline conexe, eligibili pentru proiect, pentru participarea la activități în primul an de pilotare, urmând ca numărul acestora să crească pe durata de pilotare. Analiza candidaturilor va fi realizată în perioada 21-28 ianuarie la nivelul inspectoratelor școlare. În perioada 29 ianuarie – 2 februarie, în baza selecției, Ministerul Educației va aviza lista unităților de învăță­mânt care vor funcționa cu statut de școală-pilot-media, în colaborare cu partenerul ONG. Vor fi selectate 2 unități de învățământ liceal/județ și 12 din municipiul București. Constituie avantaj la selecție participarea anterioară a unităților de învățământ sau a cadrelor didactice la programe de educație media și funcționarea unității de învățământ liceal ca unitate de învățământ pedagogic. „Programul de educație media” este un demers strategic derulat de CJI, prin care concepte de educație media sunt introduse în activitatea curentă a profesorilor și elevilor de liceu, în urma unui amplu proces de instruire a profesorilor. Obiectivul programului este ca, până în 2030, cel puțin 30% (175.000) dintre elevii de liceu să înțeleagă rolul media într-o societate democratică, să distingă faptele de dezinformare, să deconstruiască mesajele media și să interacționeze responsabil cu social media. Pentru informații suplimentare: inspectoratul școlar sau Cristina Jamcshek, coordonator al programului, 0745-539.412, cristina.mastacan@cji.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.