Replică palidă, rezultat pe măsură

0
49

CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti 23-28 (11-18)
Derby-ul dintre CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, disputat la Braşov în cadrul etapei 7, a fost tranşat de actualul lider al Ligii Florilor, scor 23-28 (11-18). Fostul loc secund nu a oferit replica pozitivă aşteptată de toată lumea, astfel că „tigroaicele” au contabilizat cele trei puncte mai uşor decât s-ar fi aşteptat.
Denisa Dedu a fost principalul as din mâneca formaţiei antrenate de Adrian Vasile, portarul naţionalei având nu mai puţin de 18 intervenţii. CS Minaur înregistrează primul eşec din campionat şi coboară pe poziţia a treia în Liga Florilor, la egalitate de puncte cu actualul loc secund, însă cu un meci în plus pentru trupa pregătită de Costică Buceschi.
Gruparea băimăreană a avut un debut de meci surprinzător de slab, continuat aproape pe tot parcursul duelului, şi CSM Bucureşti, datorită şi experienţei, a condus de la început până la final. Trupa din Liga Campionilor a păstrat, tot timpul, o distanţă liniştită pe tabelă, la pauză având un avans de şapte lungimi, 11-18. Nicio schimbare nici în cadrul părţii secunde, doar uşoare tentative de apropiere a echipei noastre, 16-20 şi 19-23, dar fără a periclita soarta celor trei puncte previzibil acontate de liderul la zi din Liga Florilor. CSM Bucureşti a învins în derby cu 23-28 şi este evident că a devenit principala favorită la adjudecarea titlului.
• Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov. • Arbitri: Diana Ciulei Florescu (Braşov) / Anamaria Stoia (Bucureşti). Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti). • Aruncări de la 7 m: 4-3 (transformate: 2-2; au ratat Lavko, Popa, respectiv Neagu). Minute de eliminare: 0-0. • CS Minaur Baia Mare: Idehn (8 intervenţii), Enache (2 intervenţii) – Kovacevic 5, Lavko 4 (1 din 7 m), Laslo 3 (1 din 7 m), A. Popa 3, Blohm 2, Tănasie 2, Fujita 2, Borş 1, Araujo 1, Seraficeanu, Burlacenko, Te­car, Polocoşer. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Cetăţeanu. • CSM Bucureşti: Dedu (18 intervenţii), Grubisic (a apărat un 7 m) – Neagu 7 (1 din 7 m), Lazovic 5, Carmen Martin 4 (1 din 7 m), Pintea 4, Dembele 3, Moisă 2, Stoica 1, Klikovac 1, Smeets 1, Omoregie, Ştefania Jipa. Antrenori: Adi Vasile şi Iulia Curea.

Rezultatele etapei 7: CS Activ Prahova Ploieşti – CS Dacia Mioveni 17-21; CS Rapid Bucureşti – CSU Cluj-Napoca 30-23; CSM Slatina – CS Măgura Cisnădie 12-25; HC Zalău – SCM Craiova 24-18; CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – HC Dunărea Brăila 32-25; SCM Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea 19-21; CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti 23-28; CSM Galaţi a stat.

Etapa viitoare (vineri, 29 ianuarie): SCM Gloria Buzău – Activ Prahova Ploieşti; Dacia Mioveni – CSM Galaţi; SCM Craiova – Rapid Bucureşti; CSU Cluj-Napoca – CSM Slatina; CS Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare; CSM Bucureşti – Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud; SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila; HC Zalău stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.