Prima drumeție cu ghid în Cheile Lăpușului din 2021

0
98

Rangerii Asociației Profesionale GeoMMed au început organizarea de drumeții în aria protejată Cheile Lăpușului. Prima excursie de acest gen a avut loc în weekendul tocmai încheiat.
„Prima drumeție din acest an în Cheile Lăpușului. Grupul a fost format din iubitori ai zonei sau turiști care au dorit să vadă frumusețile Cheilor. Ghid le-a fost rangerul Viorel Coroian, un foarte bun cunoscător al împrejurimilor.
Traseul a pornit de la Sălnița, spre Dealul Corbului până la Piatra Ciutei și retur până la pod la Sălnița. De acolo s-a urmat traseul care duce spre Custura Cetățuii. Tot itinerariul a durat 5 ore, dar turiștii care l-au parcurs vor vorbi ani buni despre ceea ce au văzut. Astfel de drumeții vor fi organizate periodic și susținute de Asociația GeoMMed, cea care întocmește planul de management pentru Cheile Lăpușului. Cei care sunt interesați de a face excursii în această zonă se pot înscrie pe pagina de facebook a rangerului Viorel Coroian (https://www.facebook.com/viorel.coroian.9). Toate grupurile vor beneficia de ghid”, se arată în comunicatul Asociației GeoMMed.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.