Angajații români, dornici să își schimbe locul de muncă

0
17

Mai mult de jumătate dintre angajaţii români (54%) spun că se gândesc să-şi schimbe locul de muncă anul acesta, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
Aproape 29% dintre respondenţii la sondajul BestJobs afirmă că aveau în plan să-şi schimbe locul de muncă de dinainte de pandemie, pentru că îşi doresc o nouă provocare în carieră, deşi perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu în funcţie de care cei mai mulţi angajaţi români (39%) aleg un job sau altul. Pentru 27%, însă, principalul motiv pentru care schimbarea jobului a devenit o prioritate în noul an este că nu consideră că au suficiente oportunităţi de dezvoltare profesională la actualul loc de muncă. Totodată, mai mult de 15% dintre respondenţi analizează chiar opţiunea de a-şi schimba complet domeniul de activitate, iar 19% se gândesc acum mai mult decât înainte de pandemie la perspectiva unui job în străinătate. Potrivit sondajului, în privinţa beneficiilor extrasalariale, cei mai mulţi angajaţi îşi doresc ca angajatorul să le ofere în acest an bonusuri de performanţă (58%) şi programe de dezvoltare profesională (48%), dar contează pentru mulţi dintre ei şi asigurările de sănătate private (24%), pensiile private (22%) sau programele de mentorat şi de dezvoltare personală (21%). Cea mai mare temere a angajaţilor români în ceea ce priveşte situaţia profesională în 2021 este că le vor scădea veniturile (28%), în timp ce 27% se tem că ar putea prelua mai multe responsabilităţi din cauza lipsei de personal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.