Trei jucătoare de la Minaur, convocate la naționala de senioare

0
39

Trei jucătoare de la CS Minaur Baia Mare au fost convocate la prima acțiune de noul selecționer al naționalei de senioare a României, Adrian Vasile, acțiune care va avea loc în 2 februarie. Anca Polocoșer, Cristina Laslo și Andreea Popa sunt jucătoarele solicitate de la formația antrenată de Costică Buceschi pentru primul contact al selecționerului Adi Vasile cu prima reprezentativă.
„Avem în fața noastră un turneu preolimpic care este o șansă fantastică de a ne putea califica la Jocurile Olimpice de la Tokio. Tocmai de aceea, echipa națională a României se va întâlni de două ori până la acel turneu preolimpic: în 2 februarie, atunci când jucătoarele vor primi un set de documente foarte clare privind strategia noastră, a modului în care vom dori să jucăm și un set de documente scrise și video cu adversarii noștri. Toate aceste lucruri vor trebui studiate foarte bine de jucătoare, iar din 23 până în 27 februarie, când ne vom întâlni pentru un cantonament cu antrenamente, să avem o bază de la care plecăm și să folosim aceste patru zile într-o eficiență maximă”, a declarat selecționerul Adrian Vasile despre acțiunile până la turneul preolimpic din luna martie.

Lotul convocat: • Portari: Denisa Dedu (CSM București), Yulyia Dumanska (Podravka Koprivnica), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița), Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea); Extremă stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea); Inter stânga: Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Cristina Neagu (CSM București), Gabriela Perianu (CSM București), Bianca Bazaliu (CSM București); Centru: Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare), Eliza Buceschi (Rapid București), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița); Inter dreapta: Laura Popa (Rapid București), Alina Ilie (Gloria Buzău); Extremă dreapta: Laura Moisă (CSM București), Andra Moroianu (Gloria Bistrița); Pivot: Crina Pintea (CSM București), Raluca Băcăoanu (Gloria Bistrița), Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subțirică (Gloria Buzău). Colectiv tehnic: Adrian Vasile (antrenor principal), Dahl Bent (antrenor secund), Jaume Fort Mauri (antrenor portari), Ștefan Ciuntu (preparator fizic), Florin Ciocoiu (doctor), Claudiu Mărășteanu (masor), Cristinel Gîgiu (kinetoterapeut), Ioan Radu Cheregi (performance analyst), Nicoleta Alexandrescu (antrenor federal).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.