🕮 Lecții de învățat 🕮 Comunicare interculturală

0
84

În contextul globalizării, comunicarea interculturală dobândește cu fiecare zi o importanță nu teoretică, ci aplicativă. Fiindcă asistăm la interacțiuni complexe, fără precedent ca amploare, între grupuri și societăți, fenomen care produce schimbări profunde în structura identitară a culturilor. Actorii pe care-i întâlnim în spațiul intercultural global aduc cu ei comportamente culturale și valori diferite, iar gestionarea acestora, neconflictuală, este una dintre marile provocări ale lumii secolului XXI.
Vorbim tot mai mult despre comunicare interculturală, despre diversitatea culturilor, despre unitate în diversitate a culturilor, despre raporturile dintre noi și ceilalți, despre criza identitară. Prin natura profesiei, am participat la multe proiecte internaționale, care includ în ele culturi, diversități culturale, experiențe care mi-au îmbogățit spiritul, mi-au deschis orizonturi noi de în­țelegere a lumii, dar care m-au obligat să încerc și o evaluare comparativă între noi și ceilalți.
Să înțeleg mai bine propria noastră identitate. Fiindcă așa cum se prezintă astăzi, lumea mare s-a micșorat, ajutată de tehnologie și de deplasările în interiorul ei, devenind cum spunea cineva un adevărat bazar cultural, pe de o parte, iar pe de alta, o arenă în care se desfășoară competiția între națiuni și culturi. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.