Papa Francisc și jurnalismul

0
57

Agenda Papei Francisc a fost orientată, de la începutul pontificatului, către categoriile vulnerabile ale societății. Face parte din rolul social pe care Biserica Catolică și l-a asumat. Îmi aduc aminte de călătoria apostolică a Papei Francisc în România, la începutul lunii iunie 2019, sub deviza „Să mergem împreună”. A beatificat șapte episcopi greco-catolici, recunoscându-le astfel martirajul în numele credinței și în numele opoziției față de tiranie. Este deschis spre lume. La Iași, a dat la o parte gardul de protecție pentru a merge la mulțime, venită să se bucure de prezența lui. Are mesaje care captează interesul multor categorii de oameni. Așa am tresărit, recent, când s-a referit și la profesia mea, a noastră.
În 23 ianuarie, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, a fost dat publicității Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale, cu tema „Vino și vezi”. Mesajul a fost difuzat în ajunul comemorării liturgice a Sfântului Francisc de Sales, patronul ceresc al jurnaliștilor. Am citit un discurs lung, îmbogățit cu reflecții personale, cu care Papa a conturat profilul jurnalistului cu îndatoririle sale. Curajos, liber, în continuă căutare a adevărului. “Comunicațiile să fie un instrument pentru a construi și nu a distruge, pentru a se întâlni și a se ciocni, pentru a dialoga și nu a monologa, pentru a orienta și nu a dezorienta, pentru a se înțelege și nu a se înțelege greșit, pentru a umbla în pace și nu a semăna ură, pentru a da voce cui nu are voce și nu a da un megafon cui strigă mai tare,” se spune în mesajul papal.
Ca un bun profesor de jurnalism, Suveranul Pontif crede în documentarea la fața locului, în dialogul cu oamenii și descoperirea evenimentului. Știrea să fie confirmată din cel puțin două surse. Despre astea am învățat și eu la facultate. Multe s-au schimbat de atunci. Inclusiv eu nu mai sunt ce am fost. Cu atât mai mult presa. O, Doamne, presa! Suveranul Pontif simte ca un cititor, ce bănuiesc că este, o stare de luat în seamă. Spune în mesaj: „Criza presei riscă să ducă la o informație fabricată în redacții, în fața calculatorului, a ecranelor agențiilor de știri, a rețelelor de socializare, fără a mai merge pe străzi, fără a mai întâlni persoane de la care aflăm povești, sau a verifica la fața locului anumite situații.”
Constată că genurile publicistice, ancheta socială și reportajul, încep să dispară și își pierd din calitățile jurnalistice, în favoarea informației prefabricate. Suverane Pontif, aici vă întâlniți cu părerile unui jurnalist din Maramureș. Adică cu cel care scrie aceste rânduri. Am luat seama și la constatarea Vaticanului, că jurnalismul implică însă capacitatea de a merge acolo unde nu merge nimeni. Suntem de aceeași părere. Așa am fost și eu în teatrul de operații militare din Bosnia. Alți confrați au fost în locuri mult mai primejdioase. Papa a avertizat lumea presei de invazia știrilor false. Mesajele mincinoase sunt o seducție periculoasă. Jurnalismul bazat pe bârfe și minciuni este o formă de terorism, apreciază Vaticanul. Veștile viclene se răspândesc ca un virus, care, după cum se vede, este greu de controlat.
Doamne, cum poți ucide o persoană cu vocea, cu un cuvânt scris, cu o imagine trucată. Un document papal, referitor la condiția jurnalistului în numele adevărului, face trimitere la un pasaj, foarte actual, din romanul Frații Karamazov, de Dostoievski: „Cel care se minte pe sine, și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni, ajunge să nu mai deslușească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă.” Mi-am amintit că la sfârșitul lunii mai 2019, înainte de călătoria apostolică în România, colega mea de tinerețe sigheteană, apoi colaboratoare a ziarului nostru, prietena familiei noastre, acum jurnalistă în Italia, Julia Sandra Vârsta, a fost în audiență la Suveranul Pontif, dimpreună cu alți jurnaliști italieni. În Sala Clementina din Vatican, Julia i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea Lainici. Și au vorbit despre jurnalism. Sandra a trimis o emoționantă corespondență de la acea audiență, pentru cititorii maramureșeni.
Papa a scris și o carte despre adevăr în presă. Crede că fake news, adică minciuna, se bazează pe logica șarpelui. Nu pledează pentru un jurnalism mieros, ci pentru unul ostil falsității. După mesajul Papei, m-am gândit cum am răspuns eu cerințelor papale? Adică cum am comunicat cu Binele? Mi-a plăcut mesajul, din pricini deontologice. Pe curând.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.