Despre surâsul unei Doamne

0
101

În urmă cu zece ani, Editura Proema din Baia Mare a participat la Târgul de Carte de la Craiova. Cum editura a girat două cărți semnate de mine, “Călătoria îngerului prin Nord” și “Livada cu prieteni,” m-am aflat și eu în acel splendid univers al cărții. Editura, reprezentată de doamna Cornelia și domnii Alexandru și Emanuel Peterliceanu, a pus în rafturile Târgului și admirabila trilogie “Asimetria Durerii,” a poetului sârb, român și maramureșean, Adam Puslojic, cel care a declarat, în vorbit și în scris, că a devenit poet român în Maramureș. Până la urmă, este adevărat, după ce a luat lecții de poezie de la Nichita Stănescu. În foaierul Teatrului Național “Marin Sorescu” a avut loc lansarea cărților noastre. Mi-am reîntâlnit prieteni vechi, și mi-am făcut prieteni noi. Am remarcat și dezbaterea, la care au participat mulți elevi din licee craiovene, cu titlul “Cititul dăunează grav inculturii – pledoarie pentru lectură.” Liantul a fost actorul Emil Boroghină, directorul Naționalului craiovean. Care s-a înscris în rândul noilor prieteni.
Ca vechi prieten, a fost alături de noi marele interpret Tudor Gheorghe, cel care a sfințit Deseștiul meu natal cu prezența și cântarea, în octombrie 1979, alături de Nichita Stănescu. Din rondul noilor cunoștințe a făcut parte și Doamna Georgeta Tudor, soția maestrului. După ceremonia sărbătorii cărții, ne-am retras la o masă prietenească. Îl aveam alături pe Emil Boroghină, iar în față pe Doamna Georgeta și soțul maestru. Directorul Teatrului, un amfitrion de care îmi aduc aminte cu bucurie, mi-a spus câteva detalii despre distinsa Doamnă: “Am fost coleg de promoție cu Georgeta. Am venit împreună la Teatrul din Craiova. Am jucat foarte mult împreună. A fost și va rămâne Marea Doamnă a Teatrului nostru.” Din vorbă în vorbă, am aflat că a dorit să fie ziaristă, dar teatrul a câștigat în ea una dintre actrițele de mare clasă, de a cărei noblețe artistică s-au bucurat generații de spectatori. Farmecul, gingășia, generozitatea au caracterizat-o toată viața.
Domnul Emil îmi spune, printre două pahare de vin de Segarcea: „Geta, o femeie de o frumusețe răpitoare, a fascinat publicul în multe reprezentații. A slujit scena peste o jumătate de veac.” De aceea a fost distribuită în roluri feminine complexe. Spectacolele în care a jucat i-au scos în față marea bogăție spirituală, demnitatea și bunul-simț, pentru care devenise proverbială. O privesc mai atent. Era reținută, nu explozivă. Tot ce vorbea era trecut prin filtrul logicii. Era o bucurie să o asculți. La masa noastră nu era actrița, deși aura profesiei o înconjura, ci Doamna curioasă, care avea și frumusețea argumentelor. A fost o seară de neuitat. Îi aveam în față pe vechiul meu prieten, marele artist Tudor Gheorghe și pe nobila actriță Georgeta Tudor.
Domnul Emil îmi spune discret că Doamna Georgeta scrie poezie. Atunci îl privesc întrebător pe Tudor Gheorghe, care auzise spusa. Ghicindu-mi nelămurirea îmi răspunde: „Întreab-o pe Geta, ea știe mai multe despre discreția ei, numită poezie.” Cu o eleganță de mare actriță, desenând în aer gestul darului, mi-a oferit cartea Dumisale „Uneori femeile surâd,” apărută la Editura Scrisul Românesc din Bănie. Mi-a scris pe ea: „Domnului Gheorghe Pârja, cu simpatie, un surâs românesc.” Cartea o țin aproape, pe raftul inimii. Înainte de a scrie acest text, am recitit poemele Doamnei. Spunea cu sinceritate: „Nu sunt poetă – sunt o actriță care iubește poezia și uneori scrie după ce o viață a recitat versurile poeților lumii.” Doamna Geta se întreba, retoric, după un recital din poeziile ei: „Cine mai are nevoie azi de poezie?”
O doamnă tânără, frumoasă a venit la ea plângând: „Eu am nevoie de poezie, eu! Scrie pentru mine!” Ca să nu mai plângă frumoasa doamnă, actrița a scris cartea dăruită mie. Da, uneori femeile surâd! Când sunt fericite, îndrăgostite de viață, de stele, de flori, de bărbatul așteptat, de pruncul mult dorit, spune autoarea. Pe coperta cărții, Mircea Micu scrie: „În peisajul diafan al liricii feminine, cu cerul sprijinit pe aripi de fluturi, intră pe poarta Poeziei un nume cu rezonanțe muzicale – Georgeta Tudor. Efuziuni lirice neașteptate, metafore sugestive, parfum de erotism nedisimulat, un strigăt catifelat, atribut tuturor femeilor care uneori surâd.”
Surâsul Doamnei, din acea seară craioveană, nu o să-l mai văd niciodată. Actrița și poeta Georgeta Tudor s-a stins din viață în aceste zile de sfârșit de ianuarie. A fost înhumată în comuna Podari, locul de naștere al soțului ei, Tudor Gheorghe. Locul natal mi-a fost arătat, în urmă cu zece ani, de Tudor Gheorghe, când m-a dus la Domeniile Coroanei de la Segarcea. Marele artist a declarat despre viața laolaltă, după 56 de ani de conviețuire: „Am avut ani fericiți, alături de femeia care m-a îngrijit, m-a iubit și m-a susținut.”
Fie acest text o alinare pentru un mare prieten al Maramureșului, Tudor Gheorghe, și un omagiu adus surâsului unei Doamne. Care a ilustrat cu devoțiune mai ales scena, dar și poezia românească.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.