🕮 Lecții de învățat 🕮 Împăcarea cu noi

0
75

N-am început bine anul și deja ne plângem: că nu ne putem distra, că nu se deschid școlile, că de ce să se deschidă școlile, că vrem să ne vaccinăm, că nu vrem vaccinul, că… Și putem înșirui o mulțime de motive. Care le continuă pe cele de pînă acum: că nu aveam timp să stăm acasă cu copiii (acum toată lumea se plânge că i-au obosit copiii); că e greu la servici (acum ne plângem că e greu să lucrezi de acasă)…
Mereu nemulțumiți! Uitând sau ignorând faptul că dacă nu vom reuși să ne împăcăm cu noi și să fim în acord cu viața noastră, cu situațiile pe care trebuie să le traversăm, nu vom înțelege ni­mic din această perioadă. Tot ce s-a întâmplat în 2020 și continuă și în 2021 va rămâne doar… perioada în care am stat în case. Iar apoi ne vom întoarce la goana după a avea orice, trebuie să, nu contează că, nu contează ce, și vom continua ca și când nu s-a întâmplat nimic.
E bine să uităm, uitarea face bine de multe ori, dar poate ar trebui să învățăm să ne acordăm mai mult timp nouă, pentru că viața ne învață să funcționăm și așa. E bine să ne fie dor unii de alții, că așa ne dăm seama ce mult înseamnă familia, prietenii, colegii. Cred că asta ar trebui să înțelegem. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.