Activitatea şi rezultatele IPJ Maramureş în anul 2020

0
21

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi-a canalizat resursele, eforturile şi acţiunile în direcţia creşterii gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei și a patrimoniului, sporirea siguranţei stradale și rutiere, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere.
Resursele umane
Gradul de ocupare a statului de organizare a fost de 91,8%. Structura pe genuri a personalului este de 77% bărbaţi şi 23% femei. Vârsta medie generală mixtă a personalului este de 38,04 ani.
Parcul auto al unităţii a fost înnoit cu 118 autospeciale noi, Dacia Logan, Dacia Duster şi un Mercedes Benz Vito Tourer.
Prin proiectul european FIROUA, pentru toţi criminaliştii au fost achiziţionate truse criminalistice universale, complete foto, un soft profesional de analiză video şi un computer, necesare examinărilor criminalistice în domeniul imaginilor, în special a celor înregistrate de camerele de supraveghere.
Totodată, a fost amenajată o cameră de relevare urme papilare de pe obiecte, echipată cu aparatură, reactivi şi substanţe necesare tratamentului optic, fizic şi chimic al obiectelor aduse din câmpul infracţional şi care necesită examinare în condiţii de laborator.
Deservirea comunităţii
S-au organizat și efectuat razii, acțiuni de amploare și controale directe care au avut ca rezultat constatarea a peste 1.400 de infracțiuni, din care 1.002 în flagrant.
Din totalul intervențiilor, peste 17.000 (85%) s-au desfășurat în urma unor solicitări venite prin SNUAU 112.
Prevenirea criminalităţii
DELINCVENŢA JUVENILĂ ŞI VICTIMIZAREA MINORILOR. 3 campanii, 4 proiecte și 43 de activități în școli, beneficiarii acestora fiind 2.024 elevi şi 79 cadre didactice.
INFRACŢIUNILE CONTRA PATRIMONIULUI. 63 de activităţi preventive cu 1.485 de beneficiari.
PREVENIREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE. 3 campanii, un proiect în parteneriat şi 2 activităţi preventive.
Criminalitatea stradală a reprezentat 5,29% din totalul infracțiunilor sesizate, cele mai multe fiind înregistrate în Baia Mare (85,5%).
Criminalitatea în mediul rural reprezintă 30,8% din criminalitatea la nivel de județ.
Comparativ cu anul 2019, s-a constatat o scădere cu 13,4% a infracționalității în mediul ru­ral. Ponderea cea mai mare o deţin infracţiunile judiciare – 59%, în special cele din sfera micii criminalităţi (loviri sau alte violenţe, furturi și amenințări). Alte infracțiuni frecvent întâlnite în mediul rural sunt infracțiunile rutiere (13%) și infracțiunile prevăzute de Codul Silvic (5%).
Prevenirea și combaterea infracționalității asociate violenței în familie
Au fost sesizate peste 900 fapte penale în domeniul violenţei domestice: loviri și alte violențe – 60%, abandon de familie – 20%, sesizări și amenințări – 7%.
Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe fapte au fost comise la domiciliul subiecţilor (71%) şi în spaţiul public (27,6%).
Au fost emise 236 ordine de protecţie provizorii, din care 136 în mediul urban și 100 în mediul rural, 87% dintre acestea fiind confirmate de procurori și 50% fiind ulterior transformate de instanţele judecătoreşti în ordine de protecție.
În ceea ce priveşte nerespectarea ordinelor de protecţie, au fost sesizate 50 infracţiuni, din care 35 în mediul urban şi 15 în rural.
Siguranţa rutieră şi a transporturilor
Acţiunile au vizat asigurarea unui climat de disciplină şi siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţ, fiind constatate peste 859 fapte penale şi peste 29.000 fapte contravenţionale.
Au fost ridicate, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, peste 3.900 permise, din care 1.980 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 Km/h, 1.049 pentru depășire neregulamentară, 249 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și 107 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.
De asemenea au fost retrase 943 certificate de înmatriculare.
Analiza dinamicii accidentelor grave de circulaţie arată că numărul acestora a fost în scădere față de anul precedent cu 27,7%. Totodată numărul persoanelor decedate a scăzut cu 28%, iar cel al persoanelor rănite grav cu 24%.
Principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie (care ocupă aproximativ 33% din totalul accidentelor), au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, încălcarea normelor rutiere de către bicicliști și conducerea fără permis.
Poliţiştii rutieri au dispus confiscarea a 140 litri alcool, 45,02 m.c. material lemnos şi 10.006 pachete de ţigări.
Siguranţa în şcoli
În 2020, au fost sesizate mai puține fapte penale în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, scădere ce poate fi pusă mai cu seamă pe măsurile restrictive impuse de pandemia cu COVID-19.
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Infracționalitatea sesizată a scăzut cu 8,7% față de anul anterior, cea mai mare scădere fiind înregistrată la infracționalitatea judiciară, cu aproape 12%.
Cu sprijinul unității canine, s-au confiscat aproape 16.000 pachete cu țigări de contrabandă.
Criminalitatea contra patrimoniului
Infracţiunile contra patrimoniului se situează, în continuare, la un nivel scăzut, față de 2019, fiind sesizate cu aproape 10% mai puține infracțiuni de acest gen.
Furturile, care reprezintă 61,8% din totalul infracţiunilor, au o scădere de 9,4% față de anul precedent, iar tâlhăriile au scăzut cu 42%. Cele mai multe furturi sesizate au fost cele din locuinţe, societăţi comerciale și autoturisme.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Polițiștii au organizat 52 acţiuni, din care 21 pe linie de braconaj cinegetic, 19 pe linie de arme și muniții și 12 pe linie de explozivi și substanțe periculoase.
În cadrul acestora au fost efectuate 336 controale și 15 percheziții domiciliare, fiind dispuse măsuri de indisponibilizare a 15 arme de foc, din care 4 deținute ilegal și a aproximativ 800 cartușe, de diferite calibre. S-au mai indisponibilizat 2 autovehicule folosite la braconaj cinegetic, 28 trofee de vânătoare, aproape 400 kg de articole pirotehnice, 61 litri și 8,49 kg produse de protecția plantelor și 2 kg de mercur.
Au fost constatate 60 de infracțiuni incriminate de Codul penal sau de legi speciale şi au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.702 lei.
Criminalitatea economico – financiară
Au fost derulate activități în 984 de dosare penale pe linie de evaziune fiscală, corupție și contrabandă, trafic și comerț ilicit cu produse din tutun și au fost obținute autorizații și puse în executare 134 de percheziții, din care 131 domiciliare şi 3 în sistem informatic.
Activităţile polițiștilor specializaţi în investigarea criminalității economice în domeniul evaziunii fiscale au avut ca rezultat recuperarea unor prejudicii de peste 1.800.000 lei, din care aproape 270.00 lei prin dispunerea de măsuri asiguratorii.
Pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu tutun au fost soluționate 64 dosare penale și indisponibilizate aproximativ 68.000 pachete cu ţigări, însumând peste 800.000 lei.
Infracţionalitatea în domeniul silvic
S-a materializat în 1.365 controale, din care cele mai multe pe linia legalității transportării materialului lemnos, unde s-au confiscat 4.727,69 mc, în valoare de 1.507.264 lei. Polițiștii au aplicat peste 400 de sanc­țiuni contravenționale, în valoare de 878.500 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.