Colecţionarul de obiecte vechi din Costeni

0
84

Costeniul are multe gospodării răsfirate pe dealuri, în jur cu pomi fructiferi şi fîneţe, aşa că nu există garduri, iar între vecini apar cărări bătute de picior pe scurtătură. Doar straturile de legume sînt înconjurate cu plasă de sîrmă, să nu le scurme păsările de curte, găini, raţe, gîşte, curci, bibilici, sau să nu le pască Florica, capra de la care Petru Hereş mulge lapte plin de minerale, bun pentru sănătate, căci a lucrat 20 de ani ca sub­inginer miner.
Reîntîlnirea cu satul natal i-a trezit dorinţa să se îmbrace la sărbători cu hainele tatălui său, găsite într-un lădoi. Aşa s-a născut pasiunea să colecţioneze haine de-ale părinţilor şi bunicilor, pentru a le salva şi a le păstra, deocamdată, într-o cameră-muzeu din casa sa. Soţia Maria nu s-a opus. Ultima achiziţie: cinci zadii de lînă, vechi de peste 100 de ani! Le-a spălat cu atenţie, le va restaura şi le va expune, fiind specifice Ţării Lăpuşului, dar cu unele diferenţe faţă de satele din jur, cum e Cupşeniul, centrul de comună.

Petru Hereş în camera-muzeu

Camera-muzeu este plină, dar Petru Hereş tot nu se opreşte. În sat, existau cîndva cinci cojocari, confecţionau şi pieptare, însă meşteşugul a dispărut. Erau patru mori de apă pe Valea Satului şi nici una n-a rămas în picioare. Fiecare femeie avea război de ţesut, iar acum doar cîteva pun tiară pentru ţoale şi zadii. Nu se mai cultivă cînepă, nu se mai ţes pînzeturi pentru „cameşe” (cămăşi) cu pumnuşei, izmene sau lipideauă…
Înainte de colectivizare, în satul de sub muntele Şatra Pintii (1.041 m), fiecare gospodar creştea cai, iar găzdacii (bocotanii), şi boi. Numărul animalelor de tracţiune a scăzut în favoarea autoturismelor şi tractoarelor. Gospodăriile agricole şi meşteşugurile ţărăneşti dispar, aşa că Petru Hereş a comandat pentru familia sa patru pieptare la cojocarul Mureşan din Baia Mare, iar „pene” ştie să coasă Maria din Recea. Curea lată a găsit în Tîrgu Lăpuş, la un meşter maghiar, care coase şi hamuri din piele olandeză.
Petru Hereş a adunat de prin sat obiecte etnografice şi a chemat-o la evaluare pe Delia Suiogan, cu studenţii săi de la Universitatea de Nord din Baia Mare. Au găsit un suman vechi, din lînă neagră, de sărbătoare (oamenii creşteau mieii cu blană neagră). Apoi, două pieptare foarte frumoase, dar nu vor fi restaurate, fiind prea uzate. Cioareci de lînă albă. Un steag de nuntă. Şterguri. Clopuri de păr. Colecţia Hereş numără sute de obiecte, primite ca donaţie sau cumpărate, fiecare cu o poveste ce poate fi scrisă. Colecţionarul visează la o gospodărie-muzeu, în care să fie expusă toată colecţia.

Casă veche, nelocuită, în Costeni

A devenit etnograf amator din pasiune, în amintirea străbunicului său, Simion Hereş (1878-1935), care a muncit 25 de ani în America. Înţelege că fiecare obiect a fost al unei familii, al unui om cu numele ră­mas pe-o cruce în temeteu. Muzeul va spune povestea obiectelor şi a celor care nu mai sînt în viaţă. Petru Hereş se grăbeşte, căci satul Costeni se modernizează în ritm accelerat, casele vechi dispar, deci este ultimul an, ultimul ceas pentru a nu pierde comorile ţărăneşti din lădoaie şi din poduri. Petru Hereş se simte dator să diminueze în acest fel uitarea omenească şi uniformizarea culturală!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.