Stagiu național și înscrieri la CS Știința-Dragonul Baia Mare

0
58

În perioada 21-24 ianuarie Clubul Sportiv Știința-Dragonul Baia Mare a participat la Stagiul Național de Taekwon-do I.T.F. pentru antrenori / instructori, arbitri și sportivi desfășurat la Sibiu. A fost prima acțiune sportivă bifată din calendarul clubului pe anul 2021.
„A fost un stagiu reușit și bine organizat, și mulțumim pe această cale Comisiei Tehnice Naționale pentru modul în care au structurat și prezentat informația predată încât să fie utilă tuturor. De asemenea, Federația Română de Taekwon-do ITF și clubul organizator ACS Puma Sibiu au făcut tot posibilul încât să fie o activitate bine organizată. Finalul stagiului de sportivi a adus o nouă reușită pentru club, o nouă centură neagră 1 dan obținută prin examen, de către sportivul Sorin Frixeni. Comisia Tehnică de examinare a fost compusă din Master Mureșan Alexandru 7 dan, Marius Ionicescu 5 dan și Alin Lazurca 5 dan”, a precizat președintele CS Știința-Dragonul, Dan Goron.
În altă ordine de idei, CS Știința-Dragonul Baia Mare face înscrieri pentru grupele de vârstă 5-7 ani, 8-10 ani, 11-13 ani, 14-18 ani, și +18 ani, antrenamente care se vor desfășura atât în sală, cât și online. Sportivii sunt pregătiți de antrenorul emerit Dan Goron, centura neagră 6 dan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.