Minaur, peste Satu Mare şi-n revanşă

0
85

CS Minaur s-a impus şi în meciul revanşă al amicalului cu CSM Satu Mare, partidă desfăşurată miercuri, la Oradea, băimărenii aflându-se în cantonament la Băile Felix. Cu 3-2 a câştigat trupa de sub „Dealul Florilor” meciul cu rivala, după ce sătmărenii au condus cu 0-2 în primele 30 de minute ale confruntării, goluri izbutite de Zsiga (min. 4, 11 m) şi Cadăr (24). Semnalul revenirii a fost dat imediat de Alexandru Pop, în minutul 29, pentru ca peste alte şase minute, Bogdan Matei să restabilească egalitatea. A doua victorie consecutivă împotriva sătmărenilor a fost consemnată în minutul 53, printr-o altă achiziţie din această iarnă, Bogdan Melinte. Sâmbătă, galben-albaştrii au stabilită o nouă confruntare amicală, şi tot împotriva unei colege de serie, CSC Sânmartin.
CS Minaur Baia Mare • Repriza I (60 de minute): Gudea – Core, Tînc, B. Matei, Szep, Donca, V. Pop, C. Paul, Nistor, Kr. Szekely, Al. Pop. • Repriza a II-a (30 de minute): Fila – Berindea, D. Matei, Duruş, Giurgiu, Haţiegan, R. Lupu, Melinte, B. Minteuan, Ofrim, Vereş. Au mai intrat: E. Juhasz şi Măhălean.
În altă ordine de idei, Mark Parnău şi Andrei Zete s-au despărţit de băimăreni şi se află în discuţii avansate pentru un transfer la Progresul Şomcuta Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.