Septembrie din februarie

0
60

Nu fac nici un joc suprarealist cu lunile anului, ci constat una dintre schimbările provocate de acest nenorocit de virus. Este în mentalul colectiv, în tradiția învățământului românesc, ca anul școlar să înceapă în data de 15 septembrie. Cu tot ceremonialul aferent. Ziua de 8 februarie va rămâne tot în istoria școlii românești, un fel de 15 septembrie, dacă ținem seama că se deschid (redeschid) școlile. A fost un febril timp de așteptare. De la elevi, părinți sau profesori. Au fost numeroase comentarii, de la cele năstrușnice, la cele realiste. Într-o vreme atât de încurcată, decizii bune, fără reproș, sunt dificil de găsit. Asumarea lor presupunea intuiție, calcul și risc. Educația trebuia scoasă din carantina online.
Nu a lipsit nici ora de dirigenție politică pe această temă. Sfaturi din toate părțile. Care puteau să lipsească când este vorba de destinul unei generații. Poți recupera veniturile dintr-o prăvălie, dar în educație este mai greu. Rămân urme. Oricum, rana pandemică se vede la copiii din mediul rural, la cei de la periferii, sau cei cu venituri mici. Motivele sunt cunoscute și nu pot fi, din păcate, îndreptate într-un timp scurt. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, cu un discurs mai sigur despre situația actuală din sistemul de învățământ, a menționat o cifră impresionantă de elevi care nu au avut acces la educația online. Peste o jumătate de milion.
Afirmația este susținută de o anchetă a organizației Salvați copiii!, care evidențiază faptul că unul din patru elevi nu a avut acces la școala online. Cifra mi se pare cam mare. Și evidențiază aspecte sociale îngrijorătoare. În această idee, am văzut, recent, un reportaj cutremurător. Într-un sat din Sălaj, un elev trăiește cu mama lui într-un grajd. Acolo dorm, acolo mănâncă, acolo își petrec sărbătorile. Andrei este în ciclul gimnazial, este bun la învățătură și olimpic la oină. Scrie pe genunchi, iar cărțile și caietele le ține pe marginea patului. Greu de imaginat o asemenea situație de trai. A fost remarcat de profesorul Cosmin Ardelean, care l-a scos prima dată în lume. Manifestă interes față de învățătură, nu absentează și este de un mare bun simț. Andrei face parte dintre copiii neștiuți ai României.
Ministerul și administrațiile locale au făcut eforturi pentru a asigura tablete elevilor care nu au avut resurse pentru a le procura. Închiderea școlilor a fost o măsură extrem de dăunătoare. Se va vorbi despre generația Covid 19. Trebuia să se aleagă între sănătate și educație. Amândouă sunt vitale pentru organismul social. Dar sănătatea bate filmul. Astăzi, 8 februarie, începe școala în regim pandemic. Profesori, părinți și elevi cititori, Ghidul de reguli pentru redeschiderea școlilor, propus de Ministerul Educației este răspândit în țară. Ascultați de cei autorizați, de cei care și-au asumat riscul pentru școala față în față. Cu îngăduieli și restricții. Cu scenariile știute. Că virusul nu se lasă bătut. Deși acel septembrie festiv, cu întâlniri în curtea școlii după vacanța de vară, cu elevi care aduceau flori profesorilor, nu mai este posibil, trebuie asumat acest februarie ploios și crispat.
Profesorii să-și lumineze elevii la minte, părinții să-și liniștească pruncii la suflet. Școala este primul sistem de referință al copiilor, după familie. Dacă elevii vor fi învățați să iubească învățătura și școala, nu vor pleca din țară. Îndepărtarea lor de învățătură înseamnă alungarea lor din țară. Este un gând care mi-a venit în timp ce scriam. Dar plecarea tinerilor din țară este un subiect complex, cu multe cunoscute și necunoscute, parcă este un program cu un singur sens. Trebuie redată demnitatea dascălului în societate. Nu se va reîntoarce vremea mea. Când eram învățător în Breb, oamenii își ridicau pălăria în fața mea. Nu eu, tânărul absolvent, eram obiectul salutului, ci respectul pentru condiția dascălului.
Învățătorii și profesorii sunt eroii viitorului. Ei trebuie respectați în societate, dar și ei să-și respecte profesia. O condiție esențială. Că nu tot timpul putem da vina pe sistem. Care și el, sistemul, trebuie serios să sprijine școala. Este februarie, un fel de septembrie din iarnă. Elevi, cu ghiozdane prea mari pentru vârsta unora, au înviorat orașul. Au ieșit ca albinele, primăvara din stup. Am avut sentimentul zborului. Ori întoarcerea păsărilor din țările calde.
Dar să nu uităm că, în Baia Mare, elevii au început cursurile după scenariul roșu. Adică o emoție în plus. Îngrijorări pentru testarea elevilor. Prietenul meu, de la covrigăria din colț, are fața luminată. Exclamă cu bucurie: „A început școala!” Da, a început școala. Tuturor celor implicați în luminarea tinerilor le dorim: curaj și izbândă! Spor la învățătură, oriunde v-ați afla! Chiar dacă septembrie s-a mutat în februarie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.