Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica „Înălţarea Domnului” Baia Mare

0
63

Duminică, 7 februarie 2021, duminica a XVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, la biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” din Baia Mare, paroh Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, paroh şi directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Alexandru Buteanu, slujitor la acest Sfânt Altar, Pr. Bogdan Bancoş, slujitor la capela din apropiere a Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare, spital suport Covid, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier cultural-teologic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” şi Diac. Sergiu Butean.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

În timpul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul în perioada de pandemie în spitalul suport Covid din apropiere, în spitalele din Baia Mare şi de pe cuprinsul Eparhiei, precum şi din toată ţara.

Credincioşii care s-au aflat în biserica în care s-a desfăşurat Sfânta Liturghie, precum şi cei din afara bisericii şi din biserica aflată la subsol, au păstrat distanţarea fizică pe toată perioada Sfintei Liturghii.

Cuvântul de învăţătură

Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a pildei talanţilor.

„Ce ne îndeamnă Mântuitorul să înţelegem din această pildă? Că vom fi întrebaţi de felul în care fiecare am lucrat cu talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu, cum am chivernisit darurile pe care le-am primit, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Darurile nu sunt la fel la toţi. Nici ca număr, nici ca intensitate, nici ca vocaţie. Dar fiecare a primit ceva, vedem în pericopa evanghelică de astăzi. Fiecare din cei trei a primit unul sau mai mulţi talanţi. Şi, în viaţa noastră, observăm lucrarea lui Dumnezeu, dacă ne raportăm mereu la voia lui Dumnezeu. Dacă observăm lucrarea lui Dumnezeu.  Cât suntem copii şi tineri nu pricepem. Trebuie să lucrezi cum totul ar depinde de tine şi să laşi totul în seama lui Dumnezeu. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi. Să lucrezi ca şi cum totul ar depinde de tine, dar să aşezi totul în seama lui Dumnezeu.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit, apoi, la timpul când vom da socoteală fiecare pentru ce am făcut cu talanţii pe care i-am primit:

„Pentru toate acestea pe care le-am ales vom fi întrebaţi de Dumnezeu. Pentru toate alegerile noastre. Pentru felul în care am lucrat cu talanţii vom fi întrebaţi de Dumnezeu. Ca părinţi de copii, ca părinţi de suflete, părinţi duhovniceşti, ca oameni cu vocaţii şi profesii diferite vom fi întrebaţi de Dumnezeu cât bine am făcut. Câtă bucurie şi lumină am adus. Fiecare om este o lumină. Ochii exprimă lumina din fiinţa umană. Fiinţa umană este un miracol. Nu este ceva care să poată fi explicat încă, cu toată ştiinţa noastră. Taina, şi miracolul, şi misterul fiinţei umane nu pot fi explicate. Fiecare om este o minune.Tot ce avem am luat cu împrumut de la Dumnezeu. Sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar noi vom da socoteală ce-am făcut cu ele”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

xxx

După încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Marius Nechita a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru prezenţă şi oficierea Sfinte Liturghii şi i-a dăruit o bederniţă cu chipul Maicii Domnului. De asemenea, a mulţumit soborului şi credincioşilor care au venit să se roage împreună cu soborul.

Piatra de temelie a acestui sfânt locaş de închinare a fost pusă în 2 martie 1997 de actualul Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Iustin. Acum biserica se află în faza de pictură, care este realizată în proporţie de 70% din suprafaţă, iar la anul se speră că va fi oficiată slujba de târnosire.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.