Într-o lume în care rețelele de socializare sunt pline, socializarea autentică este la un nivel foarte scăzut. Iar pandemia a accentuat și mai tare sentimentul că singurătatea apasă un mare număr de oameni. Nu doar pe cei în vârstă. Sentimentul virtual că ai sute sau mii de prieteni pălește atunci când ai nevoie de umărul cuiva. Să-i spui ce te doare sau ce bucurii ai. Fiindcă acestea trebuie împărtășite.
Dar să nu uităm că a fi singur și a te simți singur sunt două lucruri diferite. Putem alege din când în când să fim singuri pentru a ne conecta mai mult cu propria persoană, pentru a sta de vorbă noi cu noi, pentru a vedea care sunt nevoile noastre, în liniște, fără vacarmul din jur. În schimb, singurătatea pe care o resimt unele persoane le face să caute socializare cu orice preț, să fie înconjurate de alți oameni și tot să se simtă singure.
Singurătatea arată de fapt și calitatea relațiilor pe care le ai: cu familia, cu prietenii, cu colegii… Singurătatea nu este un lucru ușor de dus. Roade sufletul până nu mai rămâne nimic din el, dacă nu știm cum să ieșim din ea. Am nenumărate exemple care arată, însă, că niciodată omul nu e singur. Dacă are credință. Întotdeauna se vor găsi alți oameni care să-i fie sprijin la nevoie. Am văzut de multe ori acest lucru. Dacă aprinzi un licăr de speranță pentru cineva, acesta va lumina și calea ta! Lecții de învățat!
