Servicii de îngrijire pentru persoane vârstnice în Baia Mare

0
138

Cunoști o persoană vârstnică ce are nevoie de servicii de îngrijire socio-medicală, servicii de recuperare/reabilitare, servicii de consiliere socială și de informare? Municipiul Baia Mare, prin Direcția De Asistență Socială Baia Mare, în calitate de Beneficiar, are in derulare Proiectul „Pune suflet pentru bunici”, SMIS 126626.
În cadrul proiectului sunt oferite servicii de îngrijire personală la domiciliu, acordate integrat cu alte servicii cum ar fi: servicii de îngrijire medicală (monitorizarea parametrilor fiziologic, manevre terapeutice, tehnici de îngrijire chirurgicală), servicii de recuperare/reabilitare kinetoterapie/fizioterapie/logopedie), servicii de consiliere socială și de informare, servicii de suport pentru desfășurarea activităților instrumentale ale vieții zilnice (ajutor pentru efectuarea de cumpărături, activități de menaj, însoțirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în interior/exterior, etc).
Până în prezent, 81 de vârstnici din Municipiul Baia Mare au beneficiat de serviciile oferite în cadrul proiectului. Grupul țintă este format din 170 de persoane cu vârsta peste 65 ani din Municipiul Baia Mare, care îndeplinesc una sau mai multe din următoarele criterii: persoane aflate în situații de dependență (datorate bolii sau unei dizabilități fizice), persoane lipsite de suport și care necesită ajutor pentru efectuarea activităților de viață zilnice, persoanele expuse riscului de excluziune socială.
Pentru informații suplimentare despre proiect puteți să sunați la numărul de telefon: 40262211949 sau să transmiteți un e-mail pe adresa: das@baiamare.ro.
Dacă aveți cunoștință de o persoană vârstnică ce are nevoie de sprijin, sunați la numărul de telefon 0757.798.181.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.