Casa Pălăguţă din Muzeul Satului

0
35

Chiar dacă muzeul este un sat al satelor, el nu are meleaguri, nu are adresă, nu are vecini şi indică doar ancestralitatea noastră. Aici, în muzeu, fiecare exponat nu depune mărturie numai despre stăpânul său, căpătat în timp, el ne vorbeşte şi despre etnia acestuia, despre ethosul şi toposul de unde a fost extras, la un moment dat. Aici, în muzeu, fiecare obiect participă, într-un fel, la o poveste, „perefăcută”, apoi reconfigurată, după ce ani şi ani, uneori sute de ani, respectiva entitate muzeală şi-a stâmpărat doar propria identitate, şi-a limpezit icoana, relatează Ilie Gherheş, şef secţie în cadrul instituţiei muzeale.

Prima poartă pe cinci stâlpi din Maramureş

Atestată documentar la 1360, comuna Deseşti este foarte bine reprezentată în Muzeul Satului din Baia Mare. În primul rând, această prestigioasă instituţie judeţeană de cultură se poate mândri cu prima poartă pe cinci stâlpi din Maramureş, respectiv poarta Traian Bilţiu – Dăncuş (1936). Nepreţuitul exponat a încununat, la acea vreme, intrarea în judeţul Maramureş, în satul Crăceşti (azi, Mara) şi este creaţia unui om cult, pictorul Traian Bilţiu – Dăncuş.

Casa „cu două încăperi şi pipniţă”

În cel de-al doilea „caz” este vorba despre „Casa Pălăguţă”, din Deseşti (Roman Palaga); în fapt o casă de locuit, construită în prima jumătate a secolului al XIX -lea, o construcţie „cu două încăperi şi pipniţă”, adică cu casă şi tindă şi pivniţă sub camera mare. Obiectivul a fost identificat în teren în anul 1979 de către muzeograf Janeta Ciocan. În anul 1980, ea a fost strămutată în muzeu de către echipa muzeului coordonată de restauratorul Gheorghe Dâmb. Obiectivul a prezentat interes deosebit în primul rând datorită pereţilor din lemn de ulm, un material mai rar în zonă, ciopliţi pe patru feţe, iar îmbinarea pereţilor şi chiotorilor făcându-se în unghiuri drepte. Acoperişul este în patru ape, cu corni lungi de şase metri, îmbinaţi, la rândul lor direct pe grindă, iar draniţa a fost şi este de brad. În camera de locuit exista un cuptor cu vatră deschisă, poziţionat în dreapta uşii, realizat din lespezi de piatră, zidite cu pământ, mai spune Ilie Gherheş. Cu siguranţă că tezaurul de nepreţuit al acestei case îl reprezintă poveştile generaţiilor care au vieţuit din ea. Există o „dulceaţă a satului”, aşa cum există o „dulceaţă a copilului” pentru că istoria s-a „ales” la sat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.