Români de peste Dunăre

0
56

Într-o vară, ca lumea, am ajuns la Turnu Severin. Era pe vremea când pe străzile orașului se vindeau Vegeta și țigări sârbești. Eram cu Viorica și Tataie, care m-au dus la ruinele Podului lui Apolodor. Nu văzusem niciodată Dunărea de aproape. Urma celebrului pod era un stâlp de piatră. Imaginația mea nu a reușit să închipuie realitatea de aproape două mii de ani. Cum au construit, în vremea antică, un pod peste fluviu? Mare a fost pofta de cucerire! O cucerire care ne-a fost de folos în istorie. Eu am rămas cu uimirea din închipuire și mi-am botezat o carte cu titlul „Sub podul lui Apolodor”, în care eroul principal este poetul sârb Adam Puslojic, care, după propria mărturisire, a devenit poet român în Maramureș.
Când a venit sorocul să merg pe ruinele războiului din Bosnia, am trecut și eu pentru prima dată Dunărea, cu carte cu tot. M-au însoțit poetul Ioan Flora, născut în Banatul sârbesc, și criticul literar Dan Cristea. Care, la Ambasada României din Belgrad, în fața unor reprezentanți ai comunităților românești din Pancevo, Novi Sad și Vârșeț, au vorbit despre carte și autor. Era prezent și eroul cărții, Adam Puslojic, din Cobișnița Timocului, care s-a destăinuit despre Nichita Stănescu și alți poeți din lume. Românii din Serbia, după ce s-au lămurit despre povestea cărții mele, și-au spus păsurile. Era pe când se schimba prefixul la milenii. Așa l-am cunoscut pe scriitorul Nicu Ciobanu, președintele Casei de Presă și Editură “Libertatea”, din Pancevo, o personalitate marcantă a românilor de peste Istru, autorul unor cărți valoroase. Ultima este „Eleganta risipă”, un volum de eseuri despre destinul minoritarului. Care, prin creație și cultură autentică, are șansa de a contribui la afirmarea identității naționale, precum și la valorile societății ca întreg.
Însă minoritarul este păscut de pericolul ca, într-o zonă a interferențelor multiculturale, să-și piardă identitatea, devenind un produs hibrid al acestei societăți. Ne-am reîntâlnit la Reșița, la o întâlnire a jurnaliștilor, unde mi-a acordat un interviu memorabil pe această temă. Recent, am primit o scrisoare adresată autorităților românești – Președinție, Parlament, Guvern, Comisia parlamentară a românilor de pretutindeni – despre atentatul la drepturile și identitatea românilor din Serbia. Apelul este semnat de Nicu Ciobanu, în numele celor 12 membri ai Consiliului Național Român din Serbia. Sunt semnale extrem de grave. Niciodată, ca în ultimii ani, nu le-au fost încălcate drepturile elementare, cum este dreptul de a vota liber pentru a fi aleși acei români care reprezintă interesele comunității ro­mâ­nești și nu cele ale partidului politic care nu are nici o legătură cu românii.
Niciodată ca acum, din considerente străine intereselor identitare ro­mâ­nești, românii nu au fost reduși la cifre, la desconsiderare, la manipulare, la umilință națională, se spune în Apel. Se dau și exemple concrete. Românii și-au pierdut clădirea „Luceafărul,” un simbol românesc pentru românii din Serbia. Sunt și cozi de topor în conducerea Consiliului Național din Serbia, care fac din identitatea națională și drepturile omului o negustorie. Românii au devenit prizonierii unor funcționari politici locali, care antagonizează minoritatea română. S-a cerut sprijin președintelui Serbiei, premierului, guvernului. Președintelui Adunării Provinciei Autonome Voivodina, dar totul a fost zadarnic. De aceea s-au adresat autorităților, la nivel înalt, din România, în speranța unor negocieri diplomatice.
În scrisoarea semnată de Nicu Ciobanu, în numele mai multor membri ai Consiliului Național Român, se spune: „Avem un singur scop: dorim să ni se permită și nouă, românilor din Serbia, să ne putem manifesta identitatea printr-o funcționare firească și normală a Consiliului Național Român, fără implicarea răuvoitoare a politrucilor, mai mult decât a politicului, fără presiunile politice care încalcă flagrant drepturile, demnitatea și libertățile omului. Ceea ce ni se întâmplă este un atentat la drepturile românilor și identitatea noastră națională.”
Dacă va fi să fie vreun demers diplomatic din partea României, vom afla mai greu. Dar este bine să se știe ce se întâmplă cu românii din Serbia. Mai ales că au prieteni în Maramureș. Dar nu doar lor li se întâmplă. Și românii din Ucraina trec printr-o experiență administrativă, care nu este în favoarea lor. Eu îmi fac datoria să spun, alții trebuie să facă. Închei cu imaginea regretatului poet și prieten Ioan Flora, care, ieșit din stirpea delicată a lui Nichita Stănescu, era poet în toate. A scris multe versuri pe cerul Maramureșului. A venit din Serbia natală la București, să scrie și să publice în limba română. Avea o furie nepotolită asupra Dunării, care separă două neamuri.
Dunărea pe care am văzut-o într-o zi de vară, la piciorul podului lui Apolodor. Eram cu Viorica și cu Tataie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.