38 euro/an/ha pentru pădurile liniștite

0
16

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat sesiunea a 4-a de depunere a cererilor de sprijin pentru accesarea ajutorului de stat de 22,3 milioane euro, acordat proprietarilor de păduri prin măsura 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, sub-măsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”.
Cererile vor fi depuse în perioada 1 martie – 17 mai 2021, sau pînă la 11 iunie 2021, cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întîrziere. Dosarul tehnic trebuie avizat de Garda Forestieră Maramureș și apoi cererile vor fi depuse la Centrul județean APIA Maramureș, însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului (care încă n-a apărut).
Beneficiari pot fi proprietari de terenuri din fondul forestier național, inclusiv persoane fizice care dețin cel puțin 100 ha de pădure, singuri sau în asociere. Se încadrează și pădurile proprietate privată ale comunelor. Proprietarii trebuie să asigure zone de liniște pentru vînat și vor primi 38 euro/an/ha, timp de 5 ani. Suma crește la 137 euro/an/ha, dacă vor scoate lemnul din rărituri cu ajutorul atelajelor trase de animale (această măsură nu este solicitată, căci nu mai sînt cai, boi, asini).
• Pentru județul Maramureș, aflăm că în sesiunea 2, anul 2019, au fost depuse 30 de cereri de sprijin eligibile, suprafața de pădure angajată pe o perioadă de 5 ani fiind de 33.737 ha. Iar în sesiunea 3, anul 2020, au fost depuse 28 de cereri de sprijin eligibile, suprafața de pădure angajată pe 5 ani fiind de 18.539 ha. Ne-a informat Mihai Matyas, șeful Serviciului autorizare plăți din cadrul Centrului județean APIA Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.