Democrația subminează meritocrația

0
35

Deși cuvântul meritocrație nu figurează în dicționarele limbii române, sensul lui este ușor de înțeles. Se referă la persoane cu realizări remarcabile, competente și profesioniste, demne de a fi numite în funcții publice.
Numai că în democrația noastră, plină de vicii, principiul meritocrației este ignorat și cu greu își găsește locul. În toți acești ani, societatea și unii analiști politici au contestat numirile din fruntea instituțiilor statului, făcute pe criterii politice. Din cauza politizării, sectoarele bugetare au fost administrate defectuos, instituțiile au rămas nereformate și lucrează ineficient. Evenimentele tragice petrecute în unele spitale, după unele opinii, s-ar datora neglijenței, corupției, incompetenței și lipsei de profesionalism a celor care gestionează problemele întregului sistem sanitar. Mai trebuie spus că, în toate guvernele construite pe bază de alianțe și coaliții de partide, bătălia pe funcții, tîrguiala sau ”ciolaniada” au fost inevitabile. Din cauza lor s-a pierdut timp prețios, iar întârzierea bugetului a generat în lanț o mulțime de efecte negative și a compromis primul an de guvernare. Dacă nevoia de meritocrație nu poate fi pusă la îndoială, nici consecințele negative ale numirilor pe criterii politice nu trebuie generalizate. Orice guvernare veche sau nouă dispune și de oameni capabili, care, până la urmă, după posibilități, încearcă să-și facă treaba, să aibă o prestație corespunzătoare. Într-o astfel de situație, marea epurare declanșată de noii stâlpi ai puterii, teoretic, nu se justifică. Mai mult, partidele aflate în criză de specialiști, pe timpul guvernării, pot apela la serviciile tehnocraților, personaje competente, fără apartenență politică. Degeaba, opinia publică deși are dreptate, liderii de partid sunt obligați să vină cu oamenii lor, iar numirile în funcții publice să fie făcute exclusiv pe criterii politice. Explicația e simplă și pe înțelesul tuturor. Partidele dintr-o coaliție sunt interesate să-și extindă cât mai mult sfera de influență în partea societății dependentă de stat, adică în sectoarele bugetare și companiile cu capital majoritar de stat. Viața unui partid depinde de numărul membrilor cu funcții în instituțiile centrale și din teritoriu, altfel dispare. Nu cred că cineva este atât de naiv să dea bani unui partid, dacă de pe urma lui nu are ceva de câștigat. Despre statutul partinic al foștilor parlamentari excluși de pe liste sau al celor care au avut func­ții în deconcentrate și au revenit la munca de jos, prea multe nu știm. Pierderea funcțiilor de către membri duce la slăbirea partidelor la care se adaugă traseismul politic. În ideea că unii privați vor face afaceri bănoase cu statul, prin prezența lor contribuie la consolidarea partidelor aflate la putere. De schimbare este nevoie, altminteri persoanele legate la nesfârșit de scaunul funcției se plafonează și erodează, riscă să devină corupte, nu mai au inițiative și lucrează din inerție. Nu cred că alternanța la putere exclude în totalitate meritocrația. Marele defect al celor competenți este că, odată numiți într-o func­ție, își pierd personalitatea, devin dependenți și obedienți față de șefii lor ierarhic superior, pe linie de partid sau instituțională. Fără independență și putere de decizie, profesionalismul nu rezolvă problemele unei instituții. Prin urmare, personalitatea, demnitatea și verticalitatea nu sunt compatibile cu regulile unui partid și depolitizarea instituțiilor statului într-o democrație confuză rămâne un deziderat prea îndepărtat.

Prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.