Baia Mare: Centru de zi pentru copiii cu părinți plecați în străinătate

0
31

În luna martie, la adresa Valea Roșie 77 din Baia Mare, se vor deschide porțile Centrului de zi destinat copiilor cu părinți plecați în străinătate (60 de copii – cu domiciliul în municipiul Baia Mare – cu cel puțin un părinte plecat în străinătate, cu prioritate copiii care au ambii părinți plecați în străinătate și care se află în risc de sărăcie).
Activitățile centrului vor fi special concepute pentru a-i ajuta pe copiii rămași singuri acasă, dar și pe părinții sau persoanele în grija cărora se află aceștia să depășească cu bine perioada de adaptare la noua dinamică a familiei. Gama de acțiuni va cuprinde: furnizarea serviciilor de asistență socială pentru copil și familia acestuia, asigurarea de sprijin pentru a depăși situația de risc și abandon, activități de dezvoltare personală prin activități de timp liber, hrană, sprijin pentru participarea la educație și prevenirea abandonului școlar, suport pentru dezvoltarea deprinderilor parentale, consiliere socială și psihologică pentru copil și familia acestuia, consilierea și medierea relației copiilor cu părinții, activități educaționale/ remediale, excursii, tabere. Personal implicat: manageri de caz, asistenți sociali, psihologi, instructori copii. Mai multe informații pot fi obținute de la numărul de telefon 0751-367.387 ori de la adresa de email acasa.proiect@ gmail.com.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.