Vremea schimbării eroilor

0
40

Din ce în ce mai mult, simt cum în dialogul contemporan unele cuvinte își pierd din noblețea pe care o aveau. Se schimbă și lumea cuvintelor. Faimoasele noțiuni, libertate, egalitate, fraternitate, sunt folosite de foarte ori pe dos. Sunt golite de conținut și devin ca un ou din care s-au scos albușul și gălbenușul. Adică sunt lipsite de conținutul inițial. După cum se întâmplă cu democrația. Nu am reușit să învățăm bine cum ne poate fi de folos, că este pândită de alte înțelesuri. Mi se pare un fapt periculos. Și nu este o vorbă de clacă. Cei care se ocupă cu măsurarea democrațiilor, în țările lumii, au constatat că doar în 23 de țări ar funcționa după reguli știute. România nu este printre ele. Chiar și Franța, din cauza restricțiilor de libertate impuse de pandemie, este pusă în categoria democrațiilor deficitare. După cele întâmplate în Statele Unite, la începutul acestui an, se vede că democrația are multe surprize.
Mi-am propus să scormonesc în realitatea imediată, prin intermediul presei, pentru a vedea cum bate vântul ideologiilor. Care ajunge și la noi, deo­camdată într-un camuflaj derutant. Unul dintre semnele pe care le vedem cu ușurință este schimbarea rostului eroilor. Adică ce este un erou? În accepțiunea modernă, este o persoană care s-a remarcat prin curaj și abnegație, în împrejurări grele. Prietenul Matei Vișniec, trăitor în Franța, scria despre un articol din „Le Figaro,” în care se povestea ce i se mai întâmplă fostului premier britanic Winston Churchill. Numele lui este simbolul rezistenței împotriva lui Hitler. Elevii dintr-un oraș au cerut ca liceul lor să nu mai poarte numele fostului premier. De altfel, statuile, reprezentându-l pe Churchill, au fost vandalizate în Marea Britanie. Motivul? Că ar fi fost rasist și a dorit să conserve imperiul britanic.
Se uită, ori nu se știe, că omul a fost un personaj curajos, în împrejurări grele. Cu lumini și umbre. Istoricii s-au pronunțat. Un lucru este limpede: într-un moment de răscruce al veacului trecut, când democrația risca să fie călcată în picioare în Europa de tăvălugul nazist, Churchill a fost omul necesar. Acum se dorește a fi scos din istoria statuilor. Și nu numai. Pe acest fond, putem lesne observa în lume că democrațiile au tendința de a-și demola personalitățile salvatoare, în timp ce regimurile autoritare construiesc noi postamente pentru eroii lor. Jurnalistul francez amintește cazul Rusiei, cu Stalin, socotit de ruși cel care a învins coaliția fascistă. Ceea ce a fost o realitate istorică. Dar nu a fost singur. Aici mă interesează imaginea în oglindă. În timp ce Churchill, într-o democrație consolidată, se vrea alungat din cetate, un regim autoritar își adulează un personaj, care este vinovat de mulți ani de teroare, deportări în Siberia și crime. Amintiți-vă de pădurea Katyn. Dar este eroul lor.
Acum în Răsărit se poartă revizionismul istoric, cu aderență în medii civile, militare, medii universitare, precum și în mediile de informare. Vladimir Fedorovski, cel mai publicat scriitor rus din Franța, cu cărți traduse și în limba română, explică, în cartea „Fenomenul Stalin”, cum din anul 2009, în Rusia ia proporții neostalinismul. Este curios să constați că în Rusia statuile lui Stalin își sporesc numărul, iar rușii depun flori lângă socluri. În timp ce în Marea Britanie se întâmplă ce v-am povestit. Unui erou englez îi sunt ponegrite statuile. Matei apreciază că Stalin a fost un dictator, iar Churchill un democrat, căruia i se pot reproșa multe. Dar rolul lui în învingerea nazismului, nicidecum. Inversarea rolului jucat de fiecare este tocmai argumentul că trăim vremea schimbării eroilor.
Fiecare poate crede ce dorește, că de aceea invocăm democrația, dar eu prefer ca acest cuvânt să-și recapete încărcătura normală de înțeles. Și la noi, și în alte țări europene. În cartea amintită, autorul povestește un detaliu amuzant. La sfârșitul războiului, Stalin a dorit să ia lecții de călărie, pentru a deschide călare parada victoriei. Calul s-a dovedit nărăvaș și l-a aruncat la pământ. Așa, mareșalul Jukov a apărut el călare în fruntea Armatei Roșii. Morala: unuia, căruia nu i s-a opus nimeni, i-a venit de hac un cal. Scriu despre aceste lucruri în plină mișcare, deoarece democrațiile, se vede, sunt edificii fragile. Și nu toți putem fi conștienți de acest lucru. Concluzia, după Matei: „Democrațiile au, evident, mulți dușmani pe planetă, dar s-ar putea ca adversarii lor, cei mai redutabili, să fie interni. Ei poartă numele ignoranței, inculturii, isteriei, inconștienței, naivității, spiritului de turmă, al orbirii…”
Unii susțin că democrația este pentru zei, de aceea oamenii nu o pot păstra. Din câte am citit și am văzut, democrația nu-i o întâmplare. Vine de departe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.