Căbuț și Buzle, convocați pentru dubla cu Kosovo

0
31

România are planificată, în 10 și 14 martie, o dublă cu Kosovo, meciuri ce contează pentru preliminariile Campionatului European din Ungaria și Slovacia de anul viitor, unde tricolorii au o șansă imensă de a ajunge după o lungă absență.
În acest sens, selecționerul Rareș Fortuneanu, ajutat de principalul Minaurului, Adrian Petrea, a alcătuit lotul cu care vor fi abordate cele două confruntări, lot care deja s-a reunit de ieri în capitală pentru a pregăti în cele mai mici detalii jocurile. În lista de jucători convocați de selecționer se regăsesc și doi componenți ai CS Minaur, tinerii Andrei Buzle și Călin Căbuț, ultimul dintre ei deja un obișnuit al convocărilor în ultima perioadă. Un alt fost component al echipei băimărene, Tudor Botea, actualmente aflat sub contract cu campioana Dinamo, este și el convocat.
Adrian Petrea nu va participa la această acțiune a lotului național de seniori, tehnicianul Minaurului fiind infectat cu COVID-19 și se află în izolare.
Primul meci cu Kosovo se va desfășura pe 10 martie, de la ora 20.30, la Pristina, iar returul în 14 martie, începând cu ora 18.00, în Sala Polivalentă din București.
Tricolorii sunt repartizați în Grupa 8 a preliminariilor pentru EURO 2022 și au înregistrat până acum o înfrângere, 30-33 cu Suedia, respectiv o victorie, 36-27 cu Muntenegru.
Lotul convocat de Rareș Fortuneanu • Portari: Mihai Popescu, Dan Vasile, Ionuț Iancu (Tudor Stănescu) • Linia de 9 metri: Cristian Fenici, Călin Căbuț, Gabriel Ilie, Tudor Botea, Dan Racoțea, Andrei Buzle, Marius Sadoveac, Cristian Ghiță, Demis Grigoraș, Viorel Fotache, Robert Militaru • Extreme: Nicușor Negru, Vencel Csog, Gabriel Bujor, Roland Thalmaier • Pivoți: Gabriel Dumitriu, Huba Talaș, Călin Dedu, Vlad Rotaru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.