O amintire cu Oana Pellea

0
97

Oana Pellea nu are nevoie de nici o prezentare. Este o doamnă desăvârșită a teatrului românesc. Este actriță a Teatrului Național din București. Este fiica celebrului Amza. Recent, mi-am adus aminte de o întâmplare veche, când ne-am întâlnit la Potsdam, în Germania. Eu ca ziarist, ea ca actriță care interpreta un rol într-o coproducție româno-germană. Cum s-a întâmplat? La Potsdam locuiam în același hotel, fără să știm unul de altul. Într-o dimineață, am coborât în restaurant, la micul-dejun. Sala de mese era goală. Uitându-mă mai atent, într-un colț mai umbros erau un bărbat și o femeie. Un reflex, nu știu de unde venit, a făcut să mă îndrept spre masa lor. Cu cât mă apropiam mai mult, deslușeam figura cunoscută a bărbatului. Da, era actorul Vladimir Găitan, pe care îl cunoșteam din celebra peliculă românească „Reconstituirea”, semnată de Lucian Pintilie. Alături, studenta în ultimul an la actorie, Oana Pellea. Când am rostit primul cuvânt românesc, am fost poftit la masa lor.
După scurt timp de poveste, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Ei jucau într-un film căruia nu-i uit numele: „Omul cu cercelul de aur.” Nu știu dacă a rulat în cinematografele din România. Oricum, eu nu l-am văzut. Eu eram invitat de redacția ziarului landului Brandenburg. În ziua aceea, fiecare și-a văzut de program. Seara, am convenit să cinăm împreună. S-a întâmplat să rămână o seară de neuitat. După câteva ore de povești, în care am spus întâmplări de viață, a venit și o veste tris­tă. Oana a fost sunată din țară de actorul Ion Besoiu, care i-a comunicat că marele Amza a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Vladimir, cu vocea lui blândă, din Bucovina, încerca să-i aline supărarea. Eu am spus câteva cuvinte de îmbărbătare. Oricum, în seara aceea, parcă ne-am maturizat cu câțiva ani.
Într-o după-amiază, având program de voie, am ieșit toți trei prin oraș. Am intrat într-o librărie, unde știa Vladimir că se vinde carte în limba română. Actorul nu a greșit și ne-a dus la raftul cu carte românească. Am cumpărat trei cărți: una pentru Oana, alta pentru Vladimir și cealaltă pentru mine. Ne-am așezat la o masă, în librărie, și ne-am dăruit dedicații de prietenie românească, întâmplată într-o țară străină. Cu Vladimir Găitan am rămas apropiați până la moartea lui, întâmplată anul trecut. Cu Oana Pellea ne-am mai întîlnit în țară de vreo două-trei ori. Una o țin minte bine, că a fost în compania actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. Undeva, la Restaurantul „Parc” din București.
Trecuse vremea, rănile s-au mai vindecat și a rămas amintirea de la Potsdam. Amza Pelea a murit în același an, și în același mijloc de decembrie, cu Nichita Stănescu. Câțiva intelectuali, din Maramureș, ne-am decis să trimitem o cruce de lemn, care să ajungă în București, în ziua înmormântării marelui poet. Dacă cioplitorii de la Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației și-au făcut datoria, la gara din municipiul de pe Tisa s-a ivit o problemă. Conductorul trenului a refuzat să urce crucea în tren. Cineva îl întreabă pe omul cu însemnele ceferiste, de unde este? Răspunde: din Craiova! Păi, spune omul care însoțea crucea, asta-i o troiță pentru marele actor Amza Pellea. La auzul acestei vești, omul a deschis ușa vagonului de marfă și am urcat crucea lui Nichita în tren în contul lui Amza.
Oana a savurat întâmplarea, mai ales că poezia lui Nichita face parte din repertoriul ei. Ca actriță de teatru nu mi-a fost dat să o aplaud, dar am decupat-o din multe filme. I-am remarcat intervențiile inteligente despre destinul actorului, dar şi despre lumea în care trăiește. I s-a remarcat seninătatea, fiind un om care știe să se bucure de viață. Declara recent: „În această seninătate îmi duc viața. Eu am ales să fiu un om fericit, iar primul pas spre această fericire este seninătatea. Când te împaci cu tine însuți, te împaci de fapt cu viața, cu lumea din jurul tău.”
Nu s-a închistat în convențional, a căutat mereu experimentul. Pandemia nu a derutat-o. Susține, online, patru episoade de teatru-eseu dedicate lui Marin Sorescu, Eminescu, Caragiale și Nichita. Crede că le-a redat umanitatea. Își iubește cu patimă personajele. Iar iubirea este, până la urmă, poezie. Acea întâlnire, întâmplătoare, de la Potsdam s-a transformat în prietenie cu Vladimir Găitan și în prețuire pentru Oana Pellea. Cred că pe lângă seninătate, Oana are și mister.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.