Cadastrarea gratuită, finalizată în Cupșeni

0
23

Comuna Cupșeni se poate lăuda că și-a finalizat măsurătorile de cadastrare a terenurilor. Administrația a fost cuprinsă anul trecut în proiectul de cadastrare gratuită a tuturor proprietăților oamenilor, inițiat de OCPI, iar acum a ajuns la final.
Cetățenii au acces, timp de două luni, la hărțile cadastrale pentru a-și identifica proprietă­țile măsurate: „Așa cum bine se știe, anul trecut, Comuna Cupșeni a câștigat proiectul de cadastrare generală gratuită. Cu ajutorul OCPI-ului, al firmei ce s-a ocupat de măsurătorile propriu-zise, al colegilor din primărie și al fiecăruia dintre cei implicați, s-au finalizat măsurătorile și am reușit să fim a doua comună din județ care a implementat acest proiect (după Recea) și prima care a semnat recepția inițială. Începând de acum, toate hărțile cadastrale sunt deja la noi în comună, iar spre cetățeni vin cu rugămintea de a merge și a-și identifica fiecare proprietate pe care o au, iar acolo unde au de făcut modificări, să o facă. Dacă sunt doar rectificări (ex: se trece de pe părinte pe copil sau există act de vânzare-cumpărare), lucrurile sunt simple, în ideea că se depune o cerere de rectificare (avem noi model), însă dacă vor fi neînțelegeri, acolo va fi un litigiu ce se poate rezolva doar în instanță. Hărțile sunt afișate în comună timp de 60 de zile (Cupșeni – la et I al magazinului, Costeni – sala de mese de la casa parohială, Libotin – școala veche, Ungureni – Podină Resort), dar este de preferat să nu lăsați lucrurile pe ultimele zile. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vom avea reprezentanți din partea OCPI-ului, ai primăriei și ai firmei ce s-a ocupat de măsurători”, a explicat Lucia Butcure, primarul Comunei Cupșeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.