Descântec la margine de țară

0
58

Avem tensiuni în țară, guvernul este pus la zid, asistăm la o debandadă a deciziilor, realitatea năvălește peste noi cu semnul pandemiei. Așa este, dar nu este sfârșitul lumii. Este o mare încercare pentru aceste generații. Și, totuși, nu este sfârșitul lumii. Pe fondul îngrijorării care a cuprins lumea, se fac și se desfac multe ghemuri politice. Despre noi, cei care suntem preocupați de viață și moarte, de educația copiilor în școli, se crede că am uitat de ches­tiunile care dau durată neamului. Mai lunile trecute, prietenul Teodor Ardelean îmi sugera să mă documentez, mai precis, despre soarta românilor din dreapta Tisei, care trec prin ciudate reașezări în teritoriu, în care comunitatea românească este separată administrativ. În această vreme, asediați de restricții, de dialoguri directe, cum o cere rigoarea jurnalistică, nu am reușit să duc sugestia până la capăt.
Domnul Ardelean știa că am o rezervă de documentare, de pe când alcătuiam cartea despre maramureșenii din dreapta Tisei, pe care dânsul a girat-o. Și am lansat-o, în vremuri prielnice, la Consulatul României din Solotvino. Ideea nu mi-a dispărut, deși știam multe din presiunile făcute dincolo de apă. Nu este un secret că Ucraina accelerează procesul de asimilare etnică a românilor. Guvernul României nu are o voce răspicată. Vecina noastră, Ungaria, își consolidează comunitatea istorică, și îi întărește influența. Și asta de când a dispărut Marea Uniune. M-am întâlnit cu aceste fluxuri din vecini, în localități din Transcarpatia. Confratele George Damian, bun cunoscător al realităților românilor din jurul României, mi-a oferit un sprijin documentar mai actual. Jurnalistul ne oferă alternative, din moment ce guvernanții noștri sunt ațipiți în preajma acestei stări de fapt.
Se întreabă: „Să ne purtăm cu ungurii cum se poartă ucrainenii cu noi? Sau să ne purtăm cu ucrainenii cum se poartă ungurii cu noi?” Nici una, nici alta. Că noi nu facem nimic. Deși am putea face foarte mult, cu toată eleganța diplomatică. De ani de zile urmăresc instituțiile și structurile care pretind că protejează comunitățile de români din afara țării. Cu mulți dintre reprezentanții lor m-am întâlnit la fața locului. Cu care am avut dialoguri protocolare, am ascultat discursuri, care nu ieșeau din pătrat. Și gata! Mi-am dat seama că sunt comitete și comiții, în care stau funcționari care nu au pricepere la subiect. Apoi, vremea trece, vremea vine! Cu prilejul unei călătorii la Cernăuți, am aflat de la scriitorii din orașul în care a învățat Eminescu date din zonă care mi-au provocat un descântec la margine de țară. Dacă în 1945 erau 145 de școli cu predare în limba română, acum sunt 54 în toată Bucovina înstrăinată. Iar în regiunea Odesa este doar o singură școală. Și ridicatul din umeri face parte din măiestria diplomatică.
Dacă se merge tot așa, nu peste multă vreme instituțiile din Guvernul României se vor desființa, întrucât nu vor mai fi români peste graniță, cărora să le apere interesele. Sper să nu am dreptate. Eu știu, așa de la mine, că misiunile diplomatice, Ministerul de Externe, cunosc situația, se adresează omologilor de la Kiev, avem comisii bilaterale, avem tratate și protocoale, dar ele dorm bine în seifuri. Se propune să se facă o singură comisie guvernamentală, care să se documenteze serios, despre felul cum s-au făcut asimilările românilor, despre cum au dispărut comunitățile românești, deci cum dispare o parte din neam. Apoi vor veni autorități de-ale noastre care-i vor decora pe cei responsabili cu nenorocirea. Evident, exagerez un pic pentru a trezi pe cineva din ațipire.
Departamentul românilor de pretutindeni putea trimite reporteri și scriitori care să descrie starea de fapt din jurul granițelor. Ar fi o avere documentară. Cum avem despre cercetările lui Dimitrie Gusti și echipei sale, din Cornova basarabeană. Eu am făcut-o pe cont propriu, publicând două cărți despre românii din Basarabia, dreapta Tisei și Bucovina de Nord. Publicate prin grija domnului Teodor Ardelean. Ele sunt descântecul sufletului meu la margine de țară. Să treacă pandemia, să trec hotarul spre frații noștri din jurul României. Că și ei se sting, de pe fața pământului, ca într-o tragedie antică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.