Asigurații își pot ridica, de azi, medicamentele prescrise de la orice farmacie din țară

0
33

Asiguraţii vor avea posibilitatea, începând de azi, 1 aprilie 2021, să-și ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, indiferent dacă aceasta are sau nu contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care are şi medicul prescriptor, informează CNAS. Excepţie vor face medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află asiguratul, cu condiţia ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află şi medicul care a emis prescripţia medicală.
Dacă în prezent farmaciile comuni­tare/punc­­tele de lucru pot avea încheiate contracte pentru furnizarea de servicii farmaceutice cu două case de asigurări de sănătate, respectiv cu o casă de asigurări de sănătate judeţeană şi CASAOPSNAJ, pentru punerea în aplicare a noii reglementări, începând de azi, farmaciile comuni­tare/ punctele de lucru care au încheiate două contracte cu case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până pe 30 iunie 2021.
„Este o măsură care va asigura un acces mai facil al pacienţilor la tratamentele necesare, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Alte măsuri menite să vină în sprijinul pacienţilor sunt propuse de CNAS în proiectul de contract-cadru pentru anii 2021-2022. Noul proiect de contract-cadru va fi supus aprobării Guvernului, astfel încât să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, citat în comunicatul de presă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.