Când diavolul face vizite

0
96

Fiind atent la lumea care mă înconjoară, observ că mulți dintre cei care au urcat pe scara puterii, în loc să se deschidă spre lume, se închid în propria carapace. Vorbesc prin comunicate cu noi, ori poate discută între ei. De aici ruptura între ei și noi. Nu pretind îmbrățișări, că nu ne lasă pandemia. Nici dialoguri apropiate că nu se știe ce cărți a citit omul puterii. Te poate pune în încurcătură. Așa că distanța dintre cei care au fost la vot și aleși este cea mai recomandată atitudine. Așa mi-a venit în minte o carte fundamentală a secolului trecut, „Maestrul și Margareta”, a lui Mihail Bulgakov. Un roman ars și rescris din memorie. Prin anul 1930, Moscova primește vizita Diavolului deghizat în profesor, un misterios gentilom, magician de origini misterioase. Din alaiul lui fac parte un asasin, un vrăjitor și un motan.
Este vizată elita literară a Moscovei, care trăia în plină dictatură stalinistă. Este vizată și lumea birocraților din aparatul artistic de propagandă. Prezentându-se ca un profesor de magie, se răsfiră în încâlcirea ițelor din societatea moscovită. Ironizează tot ce întâlnește în cale. Are o ciudă fără margini pe ateii convinși, pe ticăloși, oportuniști, indivizi transformați în cozi de topor ale ideologiei de stat. Pune în scenă și un spectacol care schimbă percepția publicului despre reprezentațiile monotone, teziste. Banii încasați se depun de un funcționar zelos la Comisia de vizionare. Totul este controlat de contabilul de la Varietăți. Care, într-o zi, are parte de o întâlnire năucitoare. În loc să dea peste președintele Comisiei de vizionare, se întâlnește cu costumul acestuia complet golit de conținut.
Dar costumul își făcea datoria. Stătea așezat la birou, vorbea, semna documente din dosare. Costumul își făcea datoria ca un om în toată firea. Dar omul lipsea din costumul croit după moda acelor ani. Costumul, absolut gol pe dinăuntru, vorbește ba chiar este surprins că persoanele din jur sunt mirate de ceea ce văd, sunt iritate, uneori nervoase. Dar costumul gol se poartă aidoma președintelui Comisiei de vizionare. Numai că ființa vie nu este în costum. Nici nu era nevoie, că ambalajul ținea locul omului. La birou era acel costum, croit după moda acelor ani, care făcea de toate. Avea capricii, ca orice om. Era băutor de cafea, ocolea votca și nu prețuia cărțile. Când directorul Teatrului i-a trimis romanul „Război și pace” de Tolstoi, într-o ediție de lux, nici nu a deschis cartea, a chemat curierul și returnat-o.
Cică în biblioteca Teatrului îi este locul. Așa se întâmplă când diavolul face vizite, pentru a tulbura liniștea celor care scriu cărți. După cum just observa cunoscutul om de televiziune, Cătălin Ștefănescu, în ultimii ani, de când lumea noastră tot încearcă să se reașeze, costumul gol – care este o subtilă metaforă aducătoare de râsu-plânsu, a fost împrumutat de multe personaje vii. Culmea, li se potrivește de minune. Deși a trecut vremea, celebrul costum gol nu s-a demodat. Din când în când, moda revine. Costumul gol a spart granițele metaforei și întruparea unui personaj imaginar. Unii dintre semenii noștri se prăpădesc după el. „S-a multiplicat în viața noastră cu o viteză mai mare decât cea a virusului care bântuie planeta. S-a instalat în existența obișnuită, înșurubându-se agresiv în orice breșă minusculă a societății,” observă Cătălin.
De la o figură de stil, iată, că și realitatea noastră a reacționat repede, și oameni în toată firea se așază în fotolii, cu intenția vădită de a sta acolo mult și bine. Golul cronic din interiorul costumului s-a umplut cu golul trist al lumii de astăzi. Da, este un gol cu energii tinere, care plimbă costumul cu aroganță. Se arată că se apropie o lume care va comanda costumul cu pricina. Așa se va relansa măiastra meserie a croitoriei din lumea de astăzi. Îl citez pe Cătălin: „Dacă azi contabilul de la Teatrul de Varietăți, închipuit de Bulgakov, s-ar trezi în lumea noastră, ar constata că este plină de costume complet goale, care țin discursuri, gesticulează, ridică tonul și răvășesc hârtiile de pe birouri, fac promisiuni electorale, vorbesc de la televizor, îți spun ce și cum trebuie să gândești.”
Întrebarea care mă încearcă se referă la direcția în care se îndreaptă costumele goale. Eu nu prea știu. Așa este când diavolul face vizite prin lumea noastră. Eu am primit, recent, celebrul roman, îmbrăcat în piele, și l-am așezat în bibliotecă. Din când în când, citesc din el. Așa mi-am amintit de metafora cu costumul gol.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.