Nichita și tinerii

1
138

Sunt momente în viață când, cu luciditate, trebuie să recunoști că func­ționezi și cu prejudecăți. Când ești tentat să folosești generalizarea ca un argument pentru a-ți dovedi dreptatea. Amândouă ipostazele sunt păguboase, deoarece realitatea vine cu varianta ei luminoasă. Câteodată exersăm păreri îndoielnice despre relația tinerilor, de astăzi, cu faptul cultural. Mai ales cu poezia. Cu câteva zile înainte de 31 martie, ziua în care s-a născut poetul Nichita Stănescu, primesc o invitație, de la tânărul Bogdan Vanca, la un spectacol de cinstire a 88 de ani de la ivirea poetului în lume. Accept. Așa că în ziua cu pricina, urc treptele Muzeului de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, unde avea loc evenimentul.
În ambianța eșantioanelor de cuarț, baritină, stibină, galenă, extrase din subteranele Maramureșului, mă așteaptă un grup de tineri de la Colegiile Naționale „Mihai Eminescu” și „Vasile Lucaciu”, care au pus pe portativul sufletului medalionul „Dor de Nichita”. Alcătuit din poezii, sunete, culori. Care s-a desfășurat sub un gând nichitian: „Puterea de a gândi și în cântec a omului îl face să poată fi un etern adolescent.” Tinerii inițiatori, la rândul lor, au avut invitați, care au sporit solemnitatea și profunzimea spectacolului. Era o atmosferă de așteptare, ceva între aripă și aer, care lumina înavuțirea lucrurilor. Era aproape Orfeu, care tocmai terminase tratatul de geometrie a cuvintelor. Am avut revelația că a venit vremea când o nouă generație de tineri este învățată să umble pe ape. Parcă se face simțit auzul tinerilor pentru muzica necuvintelor.
Acolo, printre minerale, mi s-a confirmat un mai vechi gând al meu. Anume, că Nichita nu a scris pentru generația mea, ci pentru cei ce vin. Și iată, au sosit! Cei prevestiți de Poet. I-am întâlnit chiar de ziua lui de naștere. Ei care se pot regăsi în trupul acestor cuvinte: „Noi nu vrem să fim geniali, noi vrem să fim trimbulinzi, între nori, de sus în jos lungiți, ori scurtați prin oglinzi.” Trimbulinzi, cuvânt inventat de Nichita, adică să fiți așa cum vreți să fiți. Începe spectacolul, în condiții pandemice. Prin Nichita poezia vorbește la persoana I. Mulți dintre cei prezenți s-au pus sub orgolioasa și, oarecum, oximoronica sintagmă: „Tinerii clasici,” un cenaclu despre care merită să știm mai multe. Alexandra Bodea și Bogdan Vanca au prefațat manifestarea prin cuvinte sigure, de care Poetul cinstit ar fi fost mândru.
El, care situa poezia în miezul limbajului. Poezii întrupate în rostire de Oana Groza, Stan Răzvan, Alexandra Rău și Bogdan Vanca. Apoi Anand Sergiu Donca, unul dintre inițiatorii proiectului, a făcut o sugestivă prezentare a Poetului. O fericită viziune dinspre măreția zborului și sărbătoarea inimii. Alina Andreicuț ne-a alinat cu o muzică diafană, pe versurile poetului. O voce distinctă în spectacol a fost cea a lui Titus Pop, student la Academia de muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca. Pianul, la care era Sorina Gherman, a armonizat bucuria manifestării. Era un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. Alături, Gabi Hanak. O interpretare aparte a oferit Larisa Miskolczi, masterandă la teatru. Era prefața la recitalul din versurile lui Nichita, a actorului, regizorului Claudiu Pintican. O prestație hieratică și ritualică. Actorii nu recită poezia, ci o respiră. Eram parcă în preajma eternului adolescent Rimbaud, devenit el însuși personaj creat de opera sa poetică. Se confirma ideea poetului sărbătorit, care credea că poezia nu este numai artă, este însăși viața, însuși sufletul vieții.
A fost un spectacol care a depășit crisparea pandemică, a trecut dincolo de limita spațiului închis. Tinerii au propus maxima libertate, aceea a frumosului, a respectului pentru nașterea cuvântului. Am fost invitat să vorbesc despre prezența poetului Nichita Stănescu în Maramureș. Închei cu începutul poemului „Tinerii”: „Se sărută, ah, se sărută tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete, se sărută întruna ca și cum ei înșiși n-ar fi decât niște terminații ale sărutului.” Da, ca și cum nu i-ar vedea nimeni, ca și cum soarele ar urma să răsară luminos. Precizez că pe vremea când Nichita a scris poemul, nu era pandemie, iar sărutul era expresia libertății. Bine fetelor, bine băieți! Ne revedem, așa cum ne-am înțeles, după vacanță, la Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România. Pentru lectură și dialoguri literare.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.