🕮 Lecții de învățat 🕮 Orizont Europa

0
109

Pentru perioada 2021-2027, Comisia Europeană a lansat Consiliul European pentru Inovare (CEI), cu un buget de peste 10 miliarde euro, în scopul dezvoltării și extinderii inovațiilor revoluționare.
CEI nu este doar o noutate a programului Orizont Europa, ci este unic în lume, combinând cercetarea în domeniul tehnologiilor emergente cu un program de accelerare și cu un fond de investiții special, care să conducă la extinderea întreprinderilor nou-înființate și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) inovatoare. De notat faptul că în cadrul consiliului au fost lansate și două premii; unul pentru femeile inovatoare și cel de-al doilea pentru Capitala europeană a inovării.
Într-o lume care se îndreaptă vertiginos către era digitalizării, instituția nou creată este cea mai ambițioasă inițiativă europeană de sprijinire a ino­vațiilor revoluționare de care are nevoie Europa. Pentru a se redresa în urma crizei economice și pentru a accelera tranziția către o economie verde și digitală. Și care urmărește consolidarea suveranității tehnologice europene, pregătind calea pentru crearea viitorului spațiu european al inovării.
Din păcate, însă, investițiile statelor membre în cercetare și inovare rămân inegale, ceea ce se traduce prin discrepanțe tot mai mari în ceea ce privește excelența științifică și rezultatele inovării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.