Răspuns de la Apele Române

0
84
Poluare 17.02.2021
Poluare 17.02.2021

În 17 februarie 2021, apa rîului Băița s-a înroșit, semn de poluare cu ape de mină, unda chizoasă afectînd vizibil și rîurile Lăpuș și Someș.
Laboratoarele au analizat probele de apă poluată, dar cifrele de pe buletinele de analiză fizico-chimică n-au fost publicate, așa că am înaintat o cerere la Apele Române și am solicitat copii după buletinele de analiză, pentru a vedea cît de grav a fost episodul de poluare. În răspunsul primit de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa, scrie: „În conformitate cu Ordinul Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor nr.1012/2005 pentru aprobarea Procedurii privind mecanismul de acces la informațiile de interes public privind gospodărirea apelor, buletinele de analiză nu se înscriu în categoria informațiilor de interes public privind gospodărirea apelor”.
ABA ne informează că au fost depășite valorile concentrațiilor indicatorilor de calitate reglementați prin Autorizația de Gospodărire a Apelor nr. 114/ 30.12.2020, pentru toate metalele înscrise în autorizație (fier, cupru, plumb, zinc, mangan, cadmiu), dar datele exacte refuză să ni le ofere, pentru informarea publicului.
• Cu respect, informăm Administrația Națională Apele Române că Ordinul 1.012/2005 este depășit (a apărut cu doi ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană)! Același minister publică datele privind poluarea aerului (în Baia Mare, există panouri publice de informare privind indicatorii de mediu). Nu înțelegem de ce sînt cenzurate cifrele legate de poluarea apelor?!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.