Minaur joacă acasă primul baraj

0
112

Ieri, la sediul Federației Române de Fotbal, a fost efectuată tragerea la sorți a jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 2, fază în care este implicată și CS Minaur Baia Mare, ocupanta primei poziții în Seria 10 a L3. Oficialii de la Casa Fotbalului au organizat tragerea atât pentru prima fază, planificată în 8 și 15 mai, cât și a celor două finale, stabilite în 22 și 29 mai.
Astfel, echipele clasate pe primele două poziții în S10, poziții ocupate în acest moment de CS Minaur Baia Mare (33 de puncte) și SCM Zalău (30 de puncte), însă sălăjenii mai pot fi detronați de CAO Oradea (27 de puncte), vor întâlni primele două clasate din S9. Indiferent că va fi Zalău sau Oradea, Minaur asigurându-și deja calificarea, echipele din S10 vor avea rolul de echipe gazdă la confruntarea din 8 mai, urmând ca returul să aibă loc în deplasare, în 15 mai, cu Unirea Dej (40 de puncte) și CSO Cugir (35 de puncte). În acest caz, meciurile ar putea fi umătoarele, cu amendamentul că băimărenii își vor păstra actualul loc: CS Minaur Baia Mare – CSO Cugir și SCM Zalău/CAO Oradea – Unirea Dej. După disputarea acestor jocuri, învingătoarele se vor duela între ele în finala mare a L3, tur-retur. Câștigătoarea duelului dintre Minaur și Cugir va îndeplini rolul de gazdă în prima manșă a finalei din 22 mai, iar învingătoarea dintre Zalău/CAO Oradea și Dej va juca returul pe teren propriu în 29 mai.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.