Evaluarea la clasa a IV-a • Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile unităților

0
13

Elevii din clasa a IV-a au susținut marți, 18 mai, prima probă, la Limba română, în cadrul Evaluării Naționale. În județul Maramureș, din totalul de 4.168 de elevi înscriși pentru această probă, au fost prezenți 3.795 elevi. 373 au absentat.
„Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învă­ță­mânt. Sălile în care se susțin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit, eliminându-se, în prealabil, în funcție de testul planificat, materialele didactice care i-ar putea influența pe elevi”, informează Biroul de Presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru fiecare test administrat. Testele sunt evaluate în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult șapte zile de la data susținerii ultimului test.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.