Edward Iordănescu a fost declarat antrenorul etapei a 9-a în Liga 1

0
51

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat la finalul rundei a 9-a play-off-ului și play-out-ului Ligii 1 cel mai bun unsprezece, în viziunea proprie. Performerii etapei sunt cei de la CFR Cluj, care au devenit pentru a patra oară campioni ai României.

Echipa ideală a etapei a 9-a din play-off şi play-out:

Portar
Victor Rîmniceanu (FC Voluntari / 31 de ani) – Experimentatul portar al ilfovenilor, ajuns la 171 de meciuri pe prima scenă, a închis excelent poarta, apărând şi un penalty.

Fundași
Adrian Scarlatache (FC Hermannstadt / 34 de ani) – A înscris golul victoriei care a dus-o pe FC Hermannstadt la barajul pentru rămânerea pe prima scenă.
Andrei Burcă (CFR Cluj / 28 de ani – FOTO) – Stâlpul defensivei CFR din acest sezon a marcat singurul gol al meciului de la Botoşani, la finalul căruia clujenii au devenit campioni.
Paul Iacob (Chindia / 24 de ani) – A avut o nouă evoluţie consistentă, dovedind şi în acest meci că împrumutul la Chindia a fost o mutare benefică pentru jucător şi târgovişteni.

MIjlocași
Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova / 23 de ani) – A înscris pentru a 11-a oară în acest sezon, în care mai are în cont şi trei pase decisive.
Andrei Artean (Viitorul / 27 de ani) – A depus un efort considerabil pe toată durata partidei şi a pasat decisiv la golul lui Chiţu.
Ronaldo Deaconu (Gaz Metan / 24 de ani) – A încheiat cel mai bun sezon din carieră cu două assist-uri, ajungând la 10 pase decisive.
Cristi Tanase (Academica / 34 de ani) – L-a învins pe portarul advers cu o execuţie cu capul foarte frumoasă. A fost prima reuşită în tricoul ilfovenilor.

Atacanţi
Ciprian Deac (CFR Cluj / 35 de ani) – Cu pasa decisivă reuşită în meciul de la Botoşani a contribuit la 20 de goluri marcate de clujeni în acest sezon (13 goluri, 7 pase decisive).
Aurelian Chiţu (Viitorul / 30 de ani) – Revenirea sa după accidentare a fost marele câştig al dobrogenilor din acest final de sezon. A înscris pentru a doua rundă la rând, reuşita din această etapă fiind a 30-a în Liga 1.
Ricardo Oliveira Valente (Gaz Metan / 30 de ani) – A fost jucătorul etapei, asta după ce a contribuit la succesul medieşenilor cu două goluri şi o pasă decisivă.

Antrenorul etapei
Edward Iordănescu (CFR Cluj / 42 de ani) – Şi-a motivat excelent elevii, care au intrat în teren cu gândul clar să câştige şi să devină campioni încă din această rundă.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.