Nu a oprit la semnalele polițiștilor pentru că nu deținea permis

0
20

Duminică, 23 mai, polițiștii au oprit un autoturism, pe raza localității Săbișa, ce se deplasa dinspre Baia Mare spre Seini.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea lui, folosindu-se semnalele acustice și luminoase din dotare.
Autoturismul în cauză a intrat într-o parcare de la marginea localității, unde a oprit, iar șoferul și ocupanții autoturismului au părăsit autoturismul, fugind peste grădinile localnicilor din sat.
În urma verificării autoturismului, lăsat deschis, s-a constatat că avea ITP-ul și RCA expirate.
Având în vedere cele constatate, s-a dispus intensificarea patrulării și executarea unor verificări în zona în care a fost abandonat autoturismul. Ulterior, la fața locului au fost identificați doi tineri, de 17 și 19 ani, ambii din Satu Mare. Aceștia s-au întors la autoturism, având cheile de contact asupra lor și un radio-casetofon de tip mp3 player.
În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul de 19 ani a condus autoturismul, în noaptea de 22/23 mai, din Baia Mare înspre Negrești-Oaș, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.