Părintele Maratonului

0
71

Toată ziua, toată seara, auzim despre maratonul vaccinării. Entuziasm recent, în jurul acestui fel de a se apropia de oameni pentru a-i convinge că injecția este necesară. Socotesc că acest procedeu inedit era prielnic de la începutul necazului, care s-a abătut și peste noi. Cineva a avut ideea să spargă clișeul oficial, care devenise obositor și mai ales mai puțin convingător. Și s-a declanșat Maratonul vaccinării, o metodă mai sprintenă, cu mare audiență la cei mulți. Această idee a avut un părinte, dar cum la noi personalitățile se apreciază după moarte, dar nici atunci, și inițiatorul maratonului a fost trecut cu vederea. Noroc cu confratele Cornel Nistorescu, un fost coleg de presă bucureșteană (mă laud cu asta!) mi-a deschis porțile spre luarea în seamă a prof. dr. Dorel Săndesc, prorector al Universității de Medicină „Victor Babeș”, din Timișoara, părintele Maratonului.
Cei doi sunt legați și prin puterea pământului natal. Sunt născuți lângă Orăș­tie, Cornel în comuna Turdaș și medicul în Orăștioara de Sus. Medicul Săndesc are un palmares profesional impresionant. Cu studii și practici medicale în Anglia, Franța și SUA, s-a întors în țară ca specialist de vârf. Cum avem mulți în România. Din păcate, mai puțin cunoscuți. Și a venit pandemia cu epopeea vaccinării. Ba a mers, ba nu am mers. Medicul Dorel Săndesc a inițiat un proiect, care ocolea oscilațiile practice, dar și birocrația. La Timișoara, a luat naștere Maratonul vaccinării, care repede a devenit fenomen național. A fost precedat de acțiuni de voluntariat, coordonate de medicul Săndesc. Organizați în grupuri de medici, asistente medicale și alți voluntari de la Clinica ATI a Spitalului de Urgență din Timișoara, au mers în zone izolate, unde oamenii au acces dificil la servicii medicale, în general, și la centrele de vaccinare, în special.
A început în Munții Orăștiei, locul în care s-a născut, apoi în Munții Apuseni și în Banatul montan. Echipele doctorului au ajuns în cămine de bătrâni și centre de recuperare neuro-psihiatrică. Pentru organizarea acestor caravane a luat legătura cu primăriile și autorită­țile locale. Cheltuielile cu deplasarea, cu asigurarea echipamentelor de protecție, a materialelor sanitare și medicația de prim-ajutor au fost acoperite de voluntari. Impactul acestor acțiuni a fost deosebit. S-au vaccinat sute de oameni, care nu s-ar fi vaccinat niciodată. Toate acțiunile caravanei au fost făcute în timpul liber al participanților, adică la sfârșit de săptămână. Succesul caravanelor medicului Săndesc a făcut să se gândească modul care să sporească impactul acțiunilor. Așa s-a născut ideea de a organiza, la Timișoara, un Maraton al vaccinării. De vineri după-amiaza până luni dimineața.
Prima mișcare a fost un mesaj către toți colegii lui din Centrul universitar Timișoara: medici, asistente medicale, studenți au fost invitați la un proiect de voluntariat special. Rezultatul a fost extraordinar; în câteva zile, s-au adunat în jurul medicului peste 600 de voluntari. S-au adresat autorităților pentru colaborare. Inițial, propunerea a fost privită cu scepticism, dar entuziasmul și determinarea medicală au trecut peste acest baraj și s-a lansat Maratonul, cu o organizare deloc ușoară a unui proiect în premieră. Extinderea acestui spirit la nivel național reprezintă unul din marile câștiguri ale Maratonului. Au avut parte de atacuri nedrepte, excesive, agresive, vulgare, dar singurul răspuns a fost să-și facă treaba cât mai bine, să ajute oamenii dincolo de fișa postului. Și, iată, ideea medicului din Timișoara a devenit un gest de asumare, responsabilitate și solidaritate, la scară mare, pentru corpul medical din România.
S-a produs și o cotitură în relația medic-pacient. Medicul Săndesc crede că Maratonul a verificat starea comunităților românești. Afirmă că poporul român are enorme resurse de energie, inteligență și solidaritate umană, calități constatate cu prilejul Maratonului. Mai crede că tinerii de azi au un potențial uriaș. Trebuie provocați. Ideea de a verifica maratonul pe drumuri de munte, prin sate pierdute, a fost cu mai multe foloase. Au întâlnit oameni care au înțeles repede că atâția doctori nu au urcat până la ei să le facă rău. Caravanele medicului Săndesc au fost comparate cu echipele marelui sociolog Dimitrie Gusti, care au avut și rol educațional, pe lângă analiza sociologică.
Specialistul crede că vom învinge boala și vom reveni la libertate și normalitate. Am scris acest text pentru a da autorului unei idei, dreptul ce i se cuvine. Idee care a devenit bun național. Un medic care crede că iubirea față de semeni poate șlefui sufletul omului și îl poate aduce spre lumină. Că Dumnezeu este cea mai bună călăuză.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.