Interes crescut, „Rabla pentru electrocasnice”

0
38

Numeroși maramureșeni figurează pe lista solicitanților aprobați pentru voucherele oferite în cadrul Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice).
Maramureșenii provin din zone diferite: din Baia Mare, Baia Sprie până la localități precum Coștiui sau Cărbunari. Oamenii și-au exprimat dorința de a-și schimba în primul rând mașinile de spălat rufe, dar sunt și doritori de a-și achiziționa mașini de spălat vase, frigidere sau lăzi frigorifice.
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul propriu prima listă a solicitanților aprobați în cadrul Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice). În această etapă, au fost aprobate 75.000 de vouchere, dintre care 32.556 vouchere pentru categoria frigidere; 29.407 vouchere pentru mașini de spălat rufe; 13.037 vouchere pentru mașini de spălat vase.
Voucherele au termen de valabilitate 15 zile de la data publicării listei. Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului. Lista comercianților la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Următoarea etapă a programului va începe în 4 iunie, pentru televizoare, laptopuri și tablete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.