Elevi și profesori din Seini, în tabăra VocProfCamp

0
59

În cadrul proiectului „Educație STEM în Școlile Vocaționale și Profesionale”, co-finanțat prin Programul Operațional Comun România – Ucraina, în data de 14 mai, s-a lansat tabăra VocProfCamp, la care au participat 20 de elevi și 4 profesori ai Liceului Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” Seini, alături de membri ai echipei de proiect.
În prima zi, elevii liceului au realizat activități practice în serele și laboratoarele liceului, îmbunătățindu-și tehnicile și deprinderile practice la lucrări de înființare a culturilor. În cea de-a doua zi a taberei VocProfCamp, elevii, profesorii și membrii echipei de proiect au participat la o excursie organizată la ,,Memorialul Durerii” și alte obiective locale din municipiul Sighetu Marmatiei, iar în a treia zi aceștia au vizitat ,,Cimitirul Vesel” din Săpânța. În cea de-a patra zi VocProfCamp, elevii liceului au avut ocazia să viziteze

Stația de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Livada, județul Satu Mare, vizită în urma căreia și-au aprofundat cunoștințele în acest domeniu. La finalul zilei, au interacționat online cu elevii liceelor partenere din Sighetu Marmației și Ivano-Frankivsk, participând la jocuri de comunicare și socializare inedite. În cea de-a cincea zi VocProfCamp, elevii Liceului Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” Seini au vizitat Stația de Biogaz a localității, unde au primit explicații cu privire la procesul tehnologic de funcționare a stației, precum și despre producerea energiei electrice. După finalizarea prezentării stației de biogaz, aceștia au efectuat o vizită la ferma operatorului economic SC ALFA CULT SRL, administrată de dr. ing. Vasile Cărăbăț, care le-a prezentat elevilor utilajele, efectivul de animale a fermei, precum și o scurtă prelegere despre tehnologia de cultivare a plantelor, în special plantele de cultură mare (porumb, grâu, floarea soarelui). În cea de-a șasea zi VocProfCamp, elevii Liceului Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” Seini s-au implicat în activitatea „Arta reliefului 3D: creăm o compoziție decorativă”. Acestora le-au fost explicate diferite tipuri de decupaje și informații din dicționarul enciclopedic – carte de referință despre arte plastice, compilată de A. Pasichny. După această activitate, elevii Liceului Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” Seini au prezentat colegilor ucraineni din tabără o activitate despre plantarea răsadurilor de legume – tomate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.