Arhive Zilnice: 25 iulie 2021
10 ani de la înscăunarea Preasfințitului Vasile
În 23 iulie s-au împlinit 10 ani de la înscăunarea Preasfințitului Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș.
Sfânta Liturghie şi înscăunarea noului episcop au fost săvârşite în Baia Mare de către zeci de ierarhi din mai multe ţări şi preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Major...
Centre de colectare animale
Durecția sanitar Veterinară Maramureș a autorizat 7 centre de colectare a animalelor vii și ferme de carantină, unde animalele sînt ținute în carantină pînă la tăiere sau pînă la export, iar în cazul cîinilor și pisicilor, pînă la adopție.
La marginea localității Săcălășeni, nr. 1A,...
Europa vrea păduri
Comisia Europeană a adoptat noua Strategie a Uniunii Europene (UE) pentru păduri. Obiectivul dorit este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% pînă în 2030 și obținerea neutralității climatice în UE pînă în 2050.
Pădurile au rolul să absoarbă carbonul...
Salariații vor primi liber în zilele în care se vaccinează anticoronavirus
Angajații care aleg să se vaccineze vor beneficia, la cerere, de o zi liberă plătită în ziua în care li se administrează fiecare dintre dozele de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unei legi promulgate de președintele statului.
Potrivit acesteia, se propune totodată ca inclusiv elevii, studenții...
”Mâna curentă” spre Creasta Cocoșului reabilitată…
A trecut o nouă zi plină, la capătul căreia salvatorii montani angajaţi, voluntari și aspiranți ai SPJ Salvamont Maramureș au finalizat reabilitarea, înlocuirea porțiunilor deteriorate și degajarea accesului pe poteca de pe traseul turistic care duce la Creasta Cocoșului.
Consiliul Județean Maramureș a reacționat extrem...
Victorie la zece goluri
Aflați în cantonament tot în Ungaria, însă la Nyirbator, băieții de la Minaur au încheiat stagiul tot cu un meci în verificare, împotriva grupării din liga secundă Deak NK KFC Debrecen. Chiar dacă Alexandru Sabou nu a putut miza pe toți jucătorii, ceilalți componenți...
Stagiu finalizat cu amical
Secția feminină de handbal a CS Minaur și-a finalizat stagiul de cinci zile din Ungaria, de la Hajdunanas, cu un meci amical desfășurat împotriva formației de prim eșalon DVSC Debrecen.
La primul meci cu un nou cuplu de antrenori – Raul Fotonea și Daniel Apostu...
Viaţă grea în Coltău cu asistaţii sociali…
Autoritatea locală din Coltău are multe bătăi de cap cu cei care primesc ajutor social din partea statului. Deşi primarul încearcă să reducă numărul dosarelor, legislaţia nu îl prea ajută.
În consecinţă, administraţia nu are ce face decât să plătească ajutoarele sociale, fie că beneficiarii...
Cinci organizaţii preocupate de mediu şi educaţie din Baia Mare vor fi finanțate cu 246.000 lei
Fundația Comunitară Oradea și Lidl România au anunțat câștigătorii de microgranturi nerambursabile oferite prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, aflat la cea de-a doua ediție. Pentru ediția în curs, cinci orașe din România primesc peste 1.230.000 de lei. Baia...
Destinaţii de vacanţă din Maramureş: satul promovat de prinţul Charles
Despre Breb s-au relatat multe amănunte în mass-media, mai ales după ce satul a fost vizitat şi de prinţul Charles, acesta donând chiar 5.000 de lire pentru refacerea acoperișului la biserica de lemn.
Este recunoscută ca fiind biserica cu cel mai vechi turn din România,...
Ţara Lăpuşului geme de izvoare minerale uitate
În vreme ce alţii fac averi din apele minerale, de vezi până şi pe lelea Floare din ultimul cătun venind cu PET-ul de apă minerală sau plată de la magazinul sătesc, Maramureşul e performant în izvoare şi-n ape minerale. Uită-te...
Conform definiţiei, “apa minerală este...