Un istoric din Maramureș, avem așa ceva, mi-a adus aminte că la începutul verii s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga. Cum spunea prietenul, distinsul critic literar timișorean Cornel Ungureanu, numele lui camuflează un lung șir de superlative. Putea citi, scrie, acționa într-o viteză greu de înțeles pentru cei din jur. Frazele sale, incredibil de lungi, cu temeinicie așezate în pagină, evocă un stil și o viteză a gândirii, un stil și o dinamică unică. A dat culturii române câteva căi de referință, câteva biblioteci esențiale, marcante ieșiri în arenă, care îi certifică monumentalitatea. Urmele lui sunt vizibile în Franța sau Italia, în Cehia ori Polonia, unde cultura română reverberează prin numele lui. El rămâne cutia de rezonanță a românității. La un veac și jumătate de la nașterea lui, istoricul de factură europeană este uitat și în țara lui, dar și în alte părți. Cel mai mare filopolonez român, Nicolae Iorga, este, deci, uitat definitiv în Polonia.
El, împreună cu Take Ionescu, viitor ministru de externe, au fost primii demnitari români care au susținut, în Parlamentul țării noastre, că Polonia trebuie să renască în fruntariile ei istorice, deoarece „o țară care a dat lumii pe Chopin nu poate lipsi de pe harta lumii.” Scrie pagini memorabile despre Cracovia, orașul sacru al poporului polon, despre istoria regilor, a catedralelor, despre steagul polon, cel păzit cu sfințenie în România, atunci când Polonia era ștearsă de pe harta Europei. Azi, și autoritățile românești și cele poloneze sunt surde. Nu știu, n-au auzit așa ceva, scrie un bun cunoscător al acestor evenimente, Nicolae Mareș. Dar să ne întoarcem pe plaiurile noastre, cum v-am promis din titlu. Istoricul Nicolae Iorga a fost în Maramureș. Dovadă sunt însemnările sale de călătorie, în care menționează oamenii și locurile cu care s-a întâlnit pe văile noastre.
Lui Ioan Mihály de Apșa îi apreciază celebrele diplome maramureșene, și cred eu, i-a deschis și ușile Academiei Române. Emoționantă este prețuirea pentru preotul și folcloristul Ion Bîrlea, din Berbești. Cel care l-a găzduit pe marele istoric în casa parohială. Berbești este și satul natal al mamei mele, din familia Batin, așa că am stat periodic mai multă vreme pe Ulița lui Pătrucă. După ce am aflat că Iorga a fost în Berbești, îmi spunea și Domnul din Coastă, învățătorul Rednic, neam cu familia mamei, am avut un sentiment că-i întâlnesc umbra, printre casele berbeștenilor. Folcloristul Ion Bîrlea, având și pasiunea istoriei locului, publică, în anul 1909, cu sprijinul lui Nicolae Iorga, volumul Însemnări din bisericile Maramureșului. În carte sunt incluse însemnări de pe cărțile rituale bisericești, de pe icoane, iconostase și clopote. Lucrarea este și o contribuție importantă în domeniul folcloristicii, pe unele cărți fiind notate poezii populare, rețete de medicină populară, anecdote, despre care Iorga spunea că ar trebui incluse într-o crestomație populară.
În cuvântul înainte la cartea amintită, Nicolae Iorga aprecia rezultatul cercetărilor lui Ion Bîrlea: „Meritul de a fi adunat, fără vreun sprijin și îndemn, aceste însemnări, e al teologului maramureșean Ion Bîrlea, comuna Berbești. D-sa a cetit cum a putut, pe alocuri cetirea e discutabilă, ba chiar evident greșită. Așa cum sînt, aceste mărturii istorice și documente de limbă vor aduce un mare folos.” În recenzia făcută lucrării, Iorga mai scrie: „Puțini tineri, cîtă Românime este, ar fi în stare să aducă această jertfă, și astăzi, cînd volumul de însemnări maramurășene e gata, toată lumea care se interesează de limbă ca și de trecutul nostru trebuie să-i mulțămească.” Istoricul, care întâmpinase elogios colecțiile precedente ale lui Al. Țiplea și Tit Bud, stăruie și asupra unor aspecte ale colecției lui Ion Bîrlea. Este preocupat de elementele istorice comunicate de cântecele adunate, de aspectele limbii, cum ar fi abuzul de diminutive. Iorga apreciază studiul despre viața păstorească.
În Maramureș, savantul intră, în 1906, prin Pasul Prislop, într-o caleașcă trasă de trei cai. Călătorind anevoios, ajunge la Borșa. Apoi coboară la Vișeu de Sus. De aici, prin Petrova și Crăciunești ajunge la Sighet. Este găzduit de Ioan Mihály de Apșa. Trece și apa Tisei, poposind la Slatina și Mănăstirea Peri. De la Sighet trece dealul Gutâi spre Baia Mare. Face opriri la Vadu Izei, Berbești, Giulești, Sat-Șugatag, Hărnicești, Desești și Crăcești. În fiecare localitate face aprecieri despre locuri și oameni. Despre râul Mara scrie că este o apă de viață, vioiciune și frumusețe. La Baia Mare înnoptează la proprietarul de mine Alexiu Pocol. Ajunge și la Băsești, unde participă la liturghie alături de Badea George.
Legăturile savantului cu Maramureșul se verifică prin relațiile lui cu personalitățile maramureșene. Am scris acest text pentru a ne aduce aminte că Nicolae Iorga s-a născut în urmă cu 150 de ani.
