Tineri mai pregătiți pentru viață în tabăra „Un pas spre viitor”

0
40

Tabăra “Un pas spre viitor”, organizată fiind de Hope and Homes for Children și NN, în cadrul parteneriatului strategic prin care, pe o perioadă de 3 ani, 150 de tineri din programul de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului sunt sprijiniți să dezvolte abilități pentru o viață independentă, a ajuns la final.
Cîteva gânduri ale invitaților prezenți la această tabără sunt notabile: Loredana Baciu și Antonio Bartha, NN, au susținut un seminar de educație financiară. Au vorbit despre cum se monitorizează eficient cheltuielile și cum se împart veniturile. Au subliniat că autodisciplina necesită timp. • Anamaria Vid-Pop și Oana Nașcu, psihoterapeuți, respectiv Carmen Magyari, asistent social, le-au vorbit tinerilor despre alegeri, emoții și planuri de viitor. Mesajul a fost că nu există alegeri bune sau rele, ci alegeri potrivite fiecăruia, că sănătatea înseamnă știința de a ține în echilibru tot ce experimentăm. • Adrian Oros, Programmes Officer, Hope and Homes for Children, le-a vorbit tinerilor despre siguranța în mediul online, despre limitarea riscurilor în ce privește furtul de date sau tentativele de phi­shing. • Olarul Vasile Chira a vorbit despre familie, viață antreprenoriat și meșteșuguri. “Eu cred în practica pașilor mărunți. Trebuie întotdeauna să lucrăm cu noi înșine. Depinde doar de tine cât vrei să crești”.• Vlad Dizmacsek, un antreprenor ce a colindat lumea din dorința de a experimenta gusturi și texturi diferite, s-a întors la prima pasiune: bucătăria. Acesta a spus: “Foamea este cel mai bun bucătar. Pasiunea urmată cu dedicare îți va aduce rezultatele dorite”. • Sebastian Butcovan, sportiv și trainer personal, le-a povestit tinerilor cum dintr-un job în bancă a trecut la sport și s-a oprit aici: “Rezultatele în viață se produc când ieșim din zona de confort. Cu perseverență și efort permanent”. • Florinela Iosip, jurnalist, a vorbit despre postura de jurnalist și din cea de om care și-a găsit și construit propriul drum. • Otto Sestak, Head of Learning Hope and Homes for Children, i-a hipnotizat pe tineri printr-un storytelling al propriei povești de viață: “Poți, dar nu vrei”. • Actorul Dragoș Călin i-a captat pe tineri cu un monolog în care își juca din nou propriul rol, iar în sală s-a făcut liniște. Nu mai aveau în față doar o poveste, ci un om care o trăia din nou, în timp ce se deschidea în fața lor. Concluzia: “Poți să fii rebel, dar într-un mod creativ”.
Tabăra s-a încheiat cu emoții dintre cele mai puternice, cu lacrimi și îmbrățișări. Cu povești de viață care n-au mai fost spuse nicăieri, în fața unor oameni și colegi noi cu care au legat prietenii speciale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.