Când rădăcinile sunt adânci

0
58

Stau pe marginea lumii și văd cum trec convoaie de oameni dintr-o parte în alta a ei. Caută o viață mai bună, ating orizonturi visate, schimbă muntele cu marea, ulița asfaltată cu autostrada 95, apartamentul din bloc cu un eventual zgârie-nori. Pentru un trai mai bun, din care nu lipsește gustul aventurii, schimbă țara. Uneori sunt alungați din propria țară. Dar eu nu îmi iau ochii de la șirul de oameni, care în ultima vreme, descumpănesc lumea. Da, traiul și patria! Dacă ar fi în preajmă, prietenul Teodor Ardelean mi-ar fi spus să nu uit expresia latină, devenită extrem de actuală: Ubi bene, ibi patria. Adică pe înțelesul tuturor: unde e bine, acolo e patria! Este maxima cu perfectă acoperire pentru mulți conaționali care au ales să plece în altă țară. Se duc să caute bani. De obicei, se duc cu un geamantan și acolo dobândesc un confort admirabil. Alteori nu e tocmai așa.
Ce mai duc cu ei? Limba în care s-au născut! În cele mai multe cazuri, trăiesc sentimentul poeziei lui Mihai Ursachi, despre omul din Tecuci, care avea o mașină și nu i-a folosit la nimic. Cum limba natală nu este o simplă mașină, chestiunea devine mai complicată. Unii dintre cei care au fost obligați de istorie, sau de destin, să trăiască dincolo de granițele actualei Românii, cred de cuviință că pe lângă limba română, să transmită copiilor lor și fapte esențiale despre istoria românilor, datini, tradiții, cu care să ducă mai departe ființa etnică, să cunoască țara în care părinții lor au văzut lumina zilei. Alții socotesc că nu le-ar fi de folos celor mici, născuți departe de țară, nicio cunoștință de limbă și civilizație românească. Am citit recent un reportaj semnat de Cristiana Crăciun, despre atitudinea unei doamne care trăiește în Spania și care este de altă părere.
Și-a numit soțul Vasile, don Basilio, iar fiica Luz-Juana, născută în Spania, are 10 ani, și nu știe limba română. Cristiana a consemnat părerea mamei: „Ce rost are să învețe românește, că ea trăiește aici, în Spania?! Să se integreze la școală, n-o zăpăcesc și cu limba română. Nici acasă nu vorbim limba, numai când vrem să nu înțeleagă ceva, că nouă ne-a fost tare greu la început, când nu știam spaniola. Ne-a fost greu și să ne găsim serviciu, și să trăim! Nu vrem ca ea să treacă prin așa ceva!” Cunoașterea unei limbi, cu atât mai mult limba maternă, nu cred că te împiedică să te integrezi într-o societate anume. Ba, din contră, îți oferă o deschidere mai mare, o șansă în plus. Mai aflu din surse proprii că li se impune copiilor să vorbească numai spaniola și la școală, și acasă, astfel că vlăstarele românilor se îndepărtează de rădăcinile părinților. S-a acreditat ideea că s-ar putea introduce limba română în școală.
Experiența aceasta se desfășoară cu mult mai mare succes în Italia, unde limba română este predată în peste 180 de unități de învățământ. Constat că nimic nu-i bătut în cuie în lumea asta suficient de migratoare. Așa se face că în vecini, la Desești, s-au întors acasă doi copii, Alex și Luca, cu care mă înțeleg, că vorbesc destul de bine limba română. Acum merg la școala din sat și încearcă să fie în rând cu colegii care nu au plecat din țară. În Europa se fac eforturi pentru a întreține flacăra limbii române. Că uite, destinul are multe fețe, și te poate întoarce acasă. Dacă pruncii nu știu limba română este greu, dacă nu imposibil. Așa că părinții rămân captivi în țara adoptivă, deși ar avea gânduri de reîntoarcere. După cum se vede, părerile sunt împărțite. Unii români intră în malaxorul noii realități pe care și-au asumat-o. Statul adoptiv nu are nici un interes să ofere un cadru în care, copiii, născuți pe teritoriul lui, să nu-și uite rădăcinile. Rămân familia, biserica și organizațiile din diaspora.
Și, evident, statul român, dacă mai are interes și bani. Mai sunt și inițiative energice, care-i apropie pe românii plecați, temporar sau definitiv din țară, de spiritul românesc. Cum este și proiectul Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, inițiat de directorul Teodor Ardelean, de a înființa biblioteci în comunități românești din Europa și în Basarabia. Da, mai nou se spune că suntem peste tot acasă. Cu condiția să ai limba română cu tine. Că alte neamuri sunt extrem de interesate de conaționalii lor. Așa că vă spun un gând al lui Petre Țuțea: „Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român, n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, italian, englez, german. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație.”
Fiecare face în viață ce socoate. Dar eu, care l-am citit și cunoscut pe nea Petrică, mă gândesc la rădăcinile adânci ale acestui popor. Pentru asta, nu vă supărați pe mine!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.