Cartel Alfa Maramureș va picheta Prefectura în 29 septembrie

0
131

Întârzierea salariilor la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș (DGASPC), precum și în cazul asistenților personali îi determină pe sindicaliști să iasă în stradă. După ședința comisiei de dialog social care a avut loc miercuri, 22 septembrie, Cartel Alfa Maramureș a decis să picheteze Prefectura. Sindicaliștii sunt supărați din cauza conducerii Consiliului Județean Maramureș care n-a catadicsit să vină la ședința cu autoritățile maramureșene pentru a da un răspuns cu privire la fondurile disponibile până la finalul anului în cazul DGASPC Maramureș.

“La DGASPC Maramureș s-au dat salariile în această săptămână. Am fi vrut ca la ședință să fie prezent și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, sau măcar unul din cei doi vicepreședinți, având în vedere că instituția județeană alocă banii pentru DGASPC. Nu a venit nimeni. Șeful administrației maramureșene ar trebui să înțeleagă că a fost votat nu doar pentru a tăia panglici. Nu știu cu ce a fost așa de ocupat de nu a putut să participe la ședință. Am fi vrut un răspuns cu privire la banii disponibili până la finalul anului, să știm dacă sunt asigurate sumele necesare pentru cheltuielile de personal și de funcționare la DGASPC”, a spus liderul Cartel Alfa Maramureș, Florin Hossu. Probleme au fost semnalate și cu plata asistenților personali. Liderul Cartel Alfa Maramureș spune că are cunoștință despre trei localități unde nu s-au dat lefurile de câteva luni: Strâmtura, Bistra și Târgu Lăpuș. Întârzieri există cu siguranță și în alte localități, numai că sindicaliștii țin evidența doar în cazul acelor UAT-uri unde sunt sindicate ale asistenților personali. Ca urmare a acestor disfuncționalități, sindicaliștii au decis ca în 29 septembrie să picheteze Prefectura Maramureș pentru a trage încă o dată un semnal de alarmă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.