CNOPJ, trei puncte din restanța cu Timișoara

0
39

CNOPJ Baia Mare a învins în restanța cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, programată în cadrul etapei 2 a Diviziei A, Seria B, scor 40-35 (19-15). Cele trei puncte acumulate au propulsat junioarele antrenate de Simona Maior-Pașca pe locul 9, cu 3 puncte, însă e de semnalat și faptul că băimărencele au și o penalitate de 3 puncte pentru neprezentare.
Dacă prima parte s-a derulat sub semnul echilibrului până la jumătatea ei, în următoarele 15 minute CNOPJ s-a desprins încet, încet și la pauză contabiliza un avantaj de patru goluri, 19-15. Repriza secundă a fost fără istoric, la discreția totală a gazdelor, care pur și simplu s-a descătușat și a deținut chiar și un avans de zece lungimi, 37-27 (48). Cu punctele rezolvate, junioarele au mai redus din turație și au permis bă­nă­țencelor să micşoreze din handicap, astfel că partida s-a încheiat cu 40-35.
• CNOPJ Baia Mare: Șchiopu, Szakacs – Rușcal 8, Danciu 8, Groșan 6, Lazea 4, Turdeanu 3, Boiciuc 3, Șeulean 2, Stavariu 2, Rusneac 2, Pop 2, Brîndușa, Romaniuc. Antrenori: Simona Maior-Pașca, Claudia Cetățeanu și Bogdan Mihai.
În etapa de la finalul săptămânii, a cincea, CNOPJ Baia Mare va evolua vineri, 15 octombrie, de la ora 15.00, la CSU Oradea, adversar aflat pe poziția a patra (7 puncte).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.