În Maramureș • 248 de candidați pentru 230 de funcții de directori în învățământ

0
272

248 de candidați sunt așteptați mâine, 15 octombrie, de la ora 10, la centrul special de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, pentru a participa la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Maramureș. Sunt scoase la concurs 230 de posturi, din care 166 posturi de director și 64 de director adjunct.

• camerele de supraveghere vor înregistra activitatea de evaluare

Accesul candidaților în săli va fi permis în intervalul orar 9-9,30. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% – competențele de management, iar restul – reglementările legale din bibliografia de concurs. Conform procedurii operaționale, fiecare candidat va preda testul și foaia de concurs responsabilului de sală, va semna borderoul de predare-primire a testelor și rămâne în sală pentru a participa la etapa de evaluare. Comisiile vor evalua obligatoriu testul standardizat în prezența candidatului și a doi martori aleși dintre candidații din sală și vor consemna punctajul în borderoul de notare existent pe foaia de concurs, fără a face însemnări sau notări pe acesta sau pe lucrare. Evaluarea se va realiza în sălile în care candidații vor susține proba scrisă. Camerele de supraveghere audio-video vor înregistra obligatoriu toată activitatea de evaluare. „Tentativa de fraudă sau frauda atrage după sine eliminarea candidatului din concurs și pierderea dreptului acestuia de a ocupa o funcție de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar, pentru o perioadă egală cu aceea a două mandate”, transmite Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

• sesiune specială pentru candidații infectați

Având în vedere identificarea unor situații de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaților, Ministerul Educației a anunțat că va organiza și o sesiune specială a probei scrise, în data de 28 octombrie (joi). La aceasta vor avea acces doar candidații care transmit comisiei județene până astăzi, joi, 14 octombrie, ora 16,30, o solicitare însoțită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceștia sunt plasați în izolare/ carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau ale contactului direct cu o persoană infectată. În Maramureș, candidații aflați într-o astfel de situație pot trimite documentele precizate la Comisia județeană, pe fax 0262/211.992 sau pe adresa de email isjmaramures@gmail.com. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.