Veacul Regelui

0
89

Pe 25 octombrie, s-a împlinit veacul de când a venit pe lume, la Castelul Peleș, cel care va deveni Regele Mihai I al României. Cât am fi preocupați de nesfârșitele noastre frecușuri politice, timorați de agresiunea pandemiei, propun să aruncăm o privire în istoria care ne aparține. Și nu neapărat în istoria cu capitole și trimiteri la opere fundamentale, ci la vremea vivantă în care personaje elocvente au dominat timpul, ori au fost umilite de împrejurări nefericite. Cred că am face o mare greșeală să trecem cu vederea personalitatea Regelui Mihai I al României. Știu că ideea monarhică s-a atenuat, că generațiile care înțelegeau rostul ei s-au subțiat mult, dar regii României fac parte din istoria noastră. De aceea este necesar să nu-i uităm. Acum, alt rost au monarhiile și în țările cu tradiție, dar nu sunt ascunse în cărți cu coperți netăiate. Pilduitoare, în acest sens, este monarhia britanică. Acum la un veac de la nașterea celui care va deveni Regele României, sugerez o recapitulare sumară a unor evenimente, unora chiar le-am fost contemporani.
Din cărțile de istorie am învățat despre rolul Regelui în evenimentele din 23 august 1944, curajul de care a dat dovadă prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și alăturarea în tabăra Aliaților și s-a repus în drepturi Constituția din anul 1923, când Ferdinand era Rege al României Întregite. Despre acest episod s-au scris cărți, s-au făcut filme cu interpretări în mai multe feluri. Din unghiuri diferite. Cu serioase încărcături ideologice. Dar Regele rămâne o realitate istorică. Am fost martori la revenirea familiei regale în țară după anul 1989. Cu toate dramaticele întâmplări. Când societatea românească a fost brusc împărțită în monarhiști și partea care protesta împotriva Regelui. Pentru mine rămâne o scenă tristă a istoriei noastre contemporane, când regelui nu i s-a permis să intre în țară. M-a apucat atunci o milă istorică.
Eu aveam un respect special pentru Regele Mihai, deoarece bunicul meu dinspre mamă, Pătru Batin din Berbești, a făcut armata în Garda Regală. Poveștile lui cântăreau mai mult decât o carte de istorie. Și acum fotografia lui, de cătană, mă urmărește ca o dovadă a unui timp monarhic. Pentru care eu mi-am întrupat un sentiment de curiozitate și respect. Nu avem cum uita milionul de români care l-au întâmpinat pe Rege, când a venit în propria țară, cu acte în regulă și cu un protocol adecvat. Atunci mi s-a părut că societatea și lumea politică românească s-au mai așezat. Când a fost în Maramureș, eu l-am privit ca pe un fost șef de stat. Aflu de la istoricul presei maramureșene, Ion Ardeleanu Pruncu, că Regele a fost în Maramureș, prima dată, în 1939. Ca argument ne dăruiește o știre de presă: „Marți, 13 iunie, la ora 12, a sosit la Dragomirești, venind de la Năsăud, Marele Voievod de Alba Iulia. Vlăstarul regal era însoțit de profesori și doi colegi.” A fost o călătorie de studii. A mai vizitat bisericile din Cuhea și Ieud, fiind impresionat de stilul maramureșean. Seara la Dragomirești a ascultat hori maramureșene. Atunci a spus presei: „De-a pururi îmi va fi drag acest popor atât de românesc și atât de nobil în manifestările sale sufletești.”
Apoi a venit în Maramureș în anul 1997, dimpreună cu Regina Ana. Despre vizita familiei regale în Maramureșul Istoric ne-a lăsat savuroase reportaje confratele Florentin Năsui, care a făcut parte din suita regală. A scris despre drumul pe Valea Izei, cu abatere la Ieud, dar și despre primirea făcută de autorități și popor la Sighetul Marmației. Aici a fost oaspete regal la Memorial, Cimitirul Săracilor, iar dineul a avut loc la Curtea Veche. La Baia Mare am fost și eu martor la depunerea unei coroane de flori, de către Rege și Regină, la Monumentul Ostașului Român, alături de autoritățile locale. Au mai vizitat Colonia Pictorilor și Muzeul de Mineralogie. Dineul regal a fost la Restaurantul „Carpați”. Eram acolo. Mai știu că Regele, dar și alți membri ai familiei regale au fost excelenți ambasadori, au pus cuvinte de preț și de folos pentru aderarea României la Uniunea Europeană. De unde se vede că a fost un rege modern și patriot. Deși a avut parte de multe lovituri ale sorții.
A condus România în timpuri grele, de război și dictatură și a fost constrâns și forțat să semneze actul de abdicare și să plece în exil. Dar nu și-a pierdut onoarea și demnitatea de a fi român. Calități atât de necesare, de amintit, și acum acestui popor. Nu uit discursul Regelui rostit în Parlamentul României, în urmă cu zece ani. Când cu o decență rar întâlnită ne-a amintit de dragostea de țară. Și că nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru! Veacul Regelui se suprapune în mare parte cu destinul acestei țări. S-a stins din viață la 5 decembrie 2017, dormind somnul eternității în noua Catedrală Episcopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Da, Majestate, fără trecut, nu putem avea viitor! Vorba istoricului presei maramureșene: „Ce destin tragic a avut acest om blând și bun și iubitor de țară!”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.