În Asuaju de Sus • Canalizare și modernizare de drumuri, actualele priorități

0
14

Principalele investiții pe care administrația locală din Asuaju de Sus intenționează să le materializeze în perioada următoare se referă, în primul rând, la modernizarea drumurilor care nu au fost asfaltate până acum, dar și la extinderea rețelei de canalizare.
Astfel, au fost depuse spre finanțare două proiecte pe aceste segmente, pe Programul Național de Investiții (PNI) Anghel Saligny. „Am depus un proiect pe canalizare și altul pe modernizare rețea drumuri, ceea ce ne-a mai rămas din PNDL-ul II. Canalizarea însă nu știu dacă o să ne o aprobe, că este foarte mare valoarea investiției (circa 16 milioane de lei doar pentru centrul de comună). Am mai depus aceste proiecte și pe alte fonduri europene, dar nu am primit finanțare din cauză că suntem sub pragul de 2.000 localnici în comună. De asemenea, traseul canalizării este lung, ar fi nevoie de foarte multe stații de pompare, din cauza reliefului deluros. Toate comunele din zona de Codru sunt în aceeași situație, canalizarea este foarte scumpă de realizat pe acest tip de relief”, a precizat Vasile Boitor, primar în Asuaju de Sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.