Proiect • Constatarea contravențiilor în baza filmărilor realizate de șoferi

0
14

La Parlament a fost depusă o inițiativă legislativă potrivit căreia contravențiile în trafic vor putea fi constatate de polițiști și pe baza unor mijloace video folosite de participanții la trafic, sau de autoritățile administrației publice locale.
Deputatul USR Mihai Botez, inițiatorul proiectului, a explicat că „propunerea legislativă presupune a da posibilitatea polițiștilor să emită procese-verbale de contravenție pe baza înregistrărilor video care să provină de la camerele de bord. (…) Acest proiect nu înseamnă delațiune, nu înseamnă să ne pârâm unii pe alții, dar înseamnă să sancționăm atunci când participanții la trafic încalcă regulile de circulație”.
Proiectul prevede că procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului după stabilirea identității conducătorului de vehicul, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Falsificarea unei înregistrări prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta are ca obiect o înregistrare tehnică, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.